Tăriceanu: "N-o să fiu coleg cu Gigi Becali. Este doar o candidatură pe listele USL"

Tăriceanu: "N-o să fiu coleg cu Gigi Becali. Este doar o candidatură pe listele USL"

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit, aseară, la postul Realitatea TV, despre situaţia din PNL, dar şi despre contextul politic din România.

"Eu, ca vechi membru PNL, pot să-mi spun punctul de vedere. N-o să fim colegi, din fericire nu e vorba de un coleg de partid, e o candidatură pe listele USL", a spus Tăriceanu când a fost întrebat de cooptarea lui Gigi Becali pe listele USL.

Tăriceanu s-a declarat nemulţumit de decizia liderului PNL, Crin Antonescu, de a îl introduce pe Gigi Becali pe listele USL. "Cum văd eu PNL: ca un partid care să rămână ancorat in valorile europene, liberale care ne-au consacrat şi in acelaşi timp un partid al valorilor, printre care şi cele morale. E nevoie incă de un partid ca reper de conduită, moralitate, ţinută, discurs politic, şi mi-aş dori ca acesta să fie PNL", a adăugat fostul premier. Liderul deputaţilor PNL a explicat şi formula prin care a susţinut că îi preferă pe cei care "numără ideile şi nu oile".

"Eu am folosit o expresie care, în fond, nu era atât de subtilă încât să-i pună pe mulţi în încurcătură şi să dea răspunsuri nepotrivite, dar, spre surprinderea mea, am văzut că acest lucru s-a întâmplat. Constatând această chestiune, pentru cei care nu au înţeles este limpede că nu merită să detaliez subiectul prea mult ca să-i fac să înţeleagă, pentru că există riscul tot să nu înţeleagă", a menţionat Tăriceanu. "Există în ultima perioadă o revenire la o retorică care parcă se apropie de inceputul anilor 90, anti-europeană, anti-occidentală care pare să stârnească anumite susţineri, simpatii. Eu cred că azi România nu-şi mai poate permite aşa ceva in nicio formă, e deja integrată şi dependentă de Europa, in toate sensurile. Economia românească e deja euro-izată, depinde de moneda euro. Deciziile de la Bruxelles au o consecinţă imediată asupra vieţii noastre de zi cu zi, fondurile europene ajută România să suplinească alte soluţii financiare. În fine, suntem membri ai PE, participanţi in reuniunile unde se iau cele mai importante decizii, unde trebuie să avem o voce, trebuie să ne privească din prisma interesului naţional", susţine Călin Popescu Tăriceanu. "Acţiunea de suspendare şi apoi demitere a preşedintelui nu a fost suficient pregătită, a fost făcută cu viteză foarte mare, comunicarea a rămas enorm de mult în spatele acţiunii, occidentalii care nu sunt obişnuiţi cu mişcări atât de rapide, au fost puşi in faţa faptului cvasi-implinit şi au avut o reacţie de respingere. În Germania nu se întâmplă într-un an câte se întâmplă într-o săptămână în România", a mai spus Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News