Tribunalul Militar, decizii CRUNTE: 17 condamnări LA MOARTE şi 19 PE VIAŢĂ pentru bombele din Bisericile Ortodoxe Copte

Tribunalul Militar a judecat, printre altele, atentatul cu dinamită de la Biserica Ortodoxă Coptă Sfântul Petru, în cartierul Abaseya din Cairo unde au murit 29 de credincioşi. Condamnările au fost dictate şi pentru bombele care în aprilie anul trecut au lovit bisericile ortodoxe copte din Tanta şi Alexandria şi în care au murit 45 de persoane.

17 condamnări la moarte şi 19 la închisoare pe viaţă

Sunt sentinţele emise de Tribunalul militar din Alexandria-Egipt, pentru atacurile împotriva bisericilor creştine. Relatarea este a agenţiei egiptene Mena, care face referire la sentinţe considerate ''nedrepte'' de către Amnesty International.

Surse judiciare precizează că condamnaţii au fost găsiţi vinovaţi de adeziune la ISIS, dar şi pentru atacul din 16 ianuarie a anului trecut la un punct de control al poliţiei la Naqab, în partea deşertică de sud-vest a ţării.

Amnesty International a criticat sentinţele

Subliniind într-o notă că: ''condamnări la moarte în masă şi procese militare nejuste, nu fac dreptate victimelor atentatelor cu dinamită în biserici. Pronunţarea nu va constitui un factor de stopare a altor atacuri sectare''.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, care aminteşte că este împotriva condamnărilor la moarte, susţine printre altele că ''Egiptul are o şocantă istorie a unor procese ilegale notorii contra civililor ale unor curţi militare'' cu ''sentinţe în masă, de multe ori bazate pe mărturisiri smulse prin tortură'', notează Il Fatto Quotidiano.