Donald Trump face un joc geo-strategic spectaculos, jonglând cu biciul și zăhărelul între celelalte două mari puteri mondiale.

O analiză a lui Victor David Hanson pentru Washington Times.

Strategiei lui Henry Kissinger i s-a uneori „triangulație”. În mod esențial, ea însemna că trebuia vegheat ca Rusia și China să nu fie mai prietene între ele decât fiecare în parte cu Statele Unite.

Dat fiind că în epoca respectivă Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât China, Kissinger a curtat în mod deosebit Beijingul.

Abordarea era identică politicii franceze și britanice de la mijlocul anilor 1930 de a descuraja al Treilea Reich al lui Adolf Hitler de a se alia cu Uniunea Sovietică a la fel de periculosului și puternicului Iosif Stalin. Din păcate, aceste eforturi au eșuat și cooperarea comunisto-nazistă a dus la invadarea comună a Poloniei în 1939 și declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Am uitat de înțelepciunea lui Kissinger în timpul administrației Obama, care a răsfățat China și a resetat „schizofrenic” relațiile cu Rusia.

Resetarea a fost inițial o mușamalizare dezastruoasă a agresiunilor convenționale și cibernetice ale Rusiei. Eșecul său a dus la extrema cealaltă, diabolizarea președintelui rus Vladimir Putin, ca un autoritarist și anti-democrat, ca și cum ar fi fost vreodată altfel decât un dictator.

În mod sistematic, Rusia a anexat Crimeea, și-a mărit influența în Europa de Est, a provocat tulburări în Ucraina de Est, a speriat Europa de Vest, s-a reîntors în Orientul Mijlociu după o absență de 40 de ani și a piratat cibernetic instituțiile electorale și politice americane.

Din 2009 până în 2017, liderii americani au spus dspre China nu doar că va ajunge curând o superputere în Asia și Pacific, dar în final va eclipsa și America, ca și cum supremația sa mondială ar fi fost o fatalitate și nu ar fi fost cauzată de indiferența Statelor Unite înseși.

Ce a urmat a fost o mare fraudă sistematică și scăpată de sub orice control în domeniul comerțului și al proprietății intelectuale. Beijingul a furat tehnologie americană, a obținut uriașe excedente comerciale și a mutilat întregul sistem de comerț al lumii. Acest mercantilism chinez unilateral a fost numit „liber schimb”.

Și în acest caz administrația a oferit o reacție palidă. Ca urmare, președintele Xi Jinping s-a lăudat fățiș că până în 2025 China va domina industria mondială high-tec, după încă zece ani, zona Pacificului și până în 2050, lumea întreagă.

Timp de ani de zile, Xi și Putin și-au împărtășit disprețul față de Statele Unite. Au încercat să folosească Siria, Iranul și Coreea de Nord pentru a verifica influența americană și ducând în același timp un război cibernetic împotriva companiilor și instituților americane.

O fi America cea mai mare putere militară și economică a lumii, dar a violat principiul lui Kissinger. Rusia și China au realizat împreună cu voința Statelor Unite este slabă și, în ciuda divergențelor dintre ele, au înțeles că este mai profitabil să colaboreze pentru a diminua anvergura Americii.

Aliații noștri au remarcat și ei. Din Scandinavia până în Orientul Mijlociu și în Asia, au presupus că America nu poate sau nu dorește să-și recâștige prestigiul mondial.

Administrația Trump încearcă să inverseze această tendință.

În ciuda acuzațiilor specioase de „coluziune” cu Rusia, președintele Trump l-a lovit pe Vladimir Putin cu sancțiuni economice și cu ajutor militar pentru Ucraina. A sporit cheltuielile de apărare, a cerut o mai mare pregătire a NATO și a crescut producția de petrol a Statelor Unite, dar adresându-i-se în același timp amical lui Putin.

Să fii prietenos având o bâtă în mână este mai înțelept decât să fii arțăgos având doar o nuielușă.

În prezent, Statele Unite lovesc China cu taxe vamale constrângătoare pentru a o forța să-și reducă excedentul său comercial de aproape 400 de miliarde de dolari cu Statele Unite, trimițând în același timp vase de război americane și mai departe în Marea Chinei de Sud pentru a le transmite aliaților că Beijingul nu îi va mai intimida.

Donald Trump a urmărit să negocieze direct cu Coreea de Nord legat de denuclearizare și de a lega noi parteneriate cu Australia și Japonia. De asemenea, încheie noi acorduri comerciale cu Coreea de Sud, Mexicul și Canada, care exclud China.

China este îngrijorată. Adversarii din America ai lui Trump pot să-l califice cât vor drept bufin și bădăran, Beijingul se teme că este viclean ca Machiavelli sau Sun Tzu, reușind deja să diminueze puterea chineză.

Piața bursieră a Chinei este în cădere. Economia încetinește și moneda este în declin. Cetățeanul chinez mediu se întreabă de ce, în aceste vremuri grele, conducătorii lor fac cadou ajutoare țărilor africane sau asiatice, în timp ce China se află în plin război comercial cu Statele Unite.

Dat fiind că Rusia este acum mult mai slabă decât China, Statele Unite ar trebui să se întoarcă spre Moscova pentru a identifica interese comune și menținerea sub control a puterii Chinei.

Rusia ar putea fi utilă într-o aliniere ocazională cu o alianță comună emergentă împotriva Chinei, care include Australia, Japonia, Filipine, Coreea de Sud și Taiwan.

Cu siguranță, Rusia nu are nici un interes să vadă în vecinătatea sa un Iran nuclear sau o Coree de Nord nucleară care o ia razna – sau să aibă dispute cu colosul chinez de-a lungul celor peste 3500 de kilometri de frontieră comună.

Împăciuitorismul american, concesiile comerciale și extraordinara bogăție a Chinei nu fac din aceasta un cetățean mai bun al lumii. Însă o reacție mai puternică americană, sprijinită de un evantai de aliați asiatici și de o Rusie complice, ar putea.