Trei state se bat pe complicele lui Passaris

Trei state se bat pe complicele lui Passaris

Autorităţile din Grecia, Spania şi România cer extrădarea din Austria a lui Paul Popa, pe care poliţiştii români îl caută de mai bine de şase ani.

Urmărit internaţional de autorităţile române de mai bine de şase ani, suspectat de implicare în două asasinate la comandă şi condamnat deja la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Acesta este „palmaresul“ din România al lui Paul Popa, alias Mario Răducan, un băcăuan de 36 de ani, complicele deja celebrului asasin grec Konstantinos Passaris.

Ieri, la nici o zi după ce autorităţile austriece au anunţat arestarea lui Popa, judiciariştii din România, Grecia şi Spania au anunţat că vor cere extrădarea acestuia.

„Din păcate, în ţară, Popa a comis faptele la începutul anului 2002 şi nu putem beneficia de rapiditatea extrădării în baza unui mandat european de arestare. Suntem nevoiţi să aplicăm dispoziţiile clasice privind extrădarea, respectiv pe cele ale Convenţiei Europene în acest sens, adoptate la Paris pe 13 octombrie 1957. Astăzi (vineri - n.r.), am primit propunerea în acest sens din partea Tribunalului Hunedoara - instanţ a care l-a condamnat -, trebuie să o analizăm şi, cel mai probabil, luni vom cere extrădarea acestuia în România. Decizia finală le revine însă autorităţilor austriece, care trebuie să analizeze cererile celor trei state membre UE, în funcţie de gravitatea faptelor şi de cetăţenia infractorului. Cel puţin din punct de vedere al cetăţeniei, România are prioritate“, a precizat, ieri, Răzvan Radu, directorul Direcţiei Drept Internaţional şi Tratate din cadrul Ministerului Justiţiei.

Popa, asasinul care a speriat Deva

La jumătatea lunii ianuarie a anului 2002, după mai multe atacuri armate comise în Grecia, împreună cu Konstantinos Passaris, Popa l-a împuşcat cu sânge rece, în faţa unui bar din municipiul Deva, pe Gabriel Duţ, un tânăr de 25 de ani, membru al unui grup rival. Tânărul a suferit mai multe intervenţii chirurgicale la spitalele din Deva şi din Timişoara, dar a rămas paralizat de la brâu în jos deoarece glonţul, de calibru 9 milimetri, i-a străpuns abdomenul şi i-a lezat coloana vertebrală. Această faptă i-a adus lui Popa condamnarea în lipsă la 12 ani de închisoare.

Mai mult, el este suspectat şi de implicare în uciderea, în martie 2001, a poliţistului timişorean Saşa Disici. În acest caz, anchetatorii bănuiau că Popa şi Passaris l-ar fi însoţit în noaptea crimei pe Raul Opriş, cel care l-a împuşcat pe poliţist. Crima a rămas însă neelucidată, întrucât Opriş s-a împuşcat în cap cu aceeaşi armă înainte de a fi capturat de trupele SIAS.

Pistolul folosit de Opriş, un Crevena Zastava, era acelaşi cu care, pe 30 noiembrie 2000, ar fi fost executat şi omul de afaceri Sorin Moldovan, la acea dată vicepreşedinte al PSD Hunedoara. Suspecţii principali în acest caz: Raul Opriş şi Paul Popa.

„SPUNE-MI CU CINE TE ÎNSOŢEŞTI...“

Mai periculos decât Passaris Potrivit unor surse judiciare, Paul Popa ar fi mai periculos decât Konstantinos Passaris. De altfel, după atacurile din Grecia, urmate de evadarea lui Passaris - care a ucis doi poliţişti eleni - Popa l-a găzduit pe grec în România şi, mai mult, i-a făcut rost de pistolul cu care acesta a comis dublul asasinat de la casa de schimb valutar Petit Bijou din Capitală. De altfel, poliţia elenă a dat de urma lui Passaris în România după ce iubita grecului i-a trimis acestuia câinele - un Rottweiler - pe adresa lui Popa din Comăneşti.

Ne puteți urmări și pe Google News