O nouă imagine de fraudă electorală zguduie alegerile din Venezuela și opțiunile lăsate oamenilor nu sunt multe împotriva unui regim care nu ezită să facă victime nevinovate.
Cum s-au furat alegerile în Venezuela
Opoziția, reprezentată de Edmundo González Urrutia și María Corina Machado și în principal de susținătorii acestora, a păstrat un registru istoric de monitorizare a voturilor, care a reușit să atingă niveluri ridicate de vizualizare prin intermediul rețelelor de socializare.
Doar câteva țări din lume au recunoscut victoria lui Nicolás Maduro, printre care Cuba, China și Rusia. La rândul lor, organizațiile internaționale și-au dat deja verdictul.
De exemplu, Organizația Statelor Americane (OEA) a denunțat într-o declarație că „regimul venezuelean și-a aplicat schema represivă asupra procesului electoral”, cu „acțiuni care tind să denatureze rezultatul electoral, făcând ca acest rezultat să fie supus celei mai aberante manipulări”.
De la socialism la dictatură comunistă
Acuzațiile de fraudă reprezintă o caracteristică comună pentru succesiunea socialismului chavist, atât la alegerile prezidențiale, cât și cele legislative și municipale. Nici alegerile anterioare, din 2018 și 2013, care i-au adus victoria lui Maduro, nu au fost recunoscute de o mare parte a comunității internaționale. De data aceasta, situația este mai evidentă.
Ca urmare a acestui scenariu delicat, în care s-a demonstrat deja că alegerile deschise supravegheate atent de populație nu sunt suficiente pentru ca guvernul să accepte o înfrângere, este necesar să lăsăm în urmă naivitatea și să evaluăm alternative fără legătură cu instrumentele democratice.
Pentru a învinge o dictatură cu aceste caracteristici, după modelul vechilor trăsături sovietice ale unor lideri precum românul Nicolae Ceaușescu, democrația nu este suficientă.
Nicolás Maduro / Sursa foto: EVZ
Revolte populare în Venezuela
Iată câteva soluții posibile:
Cazul României lui Ceauşescu serveşte drept referinţă apropiată în timp. După douăzeci și doi de ani la putere, liderul aliniat la Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a fost înlăturat în decembrie 1989.
A căzut din două motive: demonstraţiile masive de stradă şi climatul de epocă de dezmembrare a URSS după reformele lui Mihail Gorbaciov. Nu a fost o plecare pașnică. Au fost 1.104 decese în total, în doar câteva zile în decembrie.
Revolta populară este, fără îndoială, o resursă inevitabilă pentru populațiile care suferă de zeci de ani de pe urma guvernelor socialiste dictatoriale. Din păcate, aceste evenimente sunt deja văzute la Caracas, cu sute de deținuți și mai mulți morți.
Este o demonstrație de curaj și vitejie a poporului venezuelean, care, deși se confruntă cu un monopol al violenței în cele mai rele mâini, este și una dintre puținele speranțe rămase la dispoziție.
Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Arhiva EVZ
Consolidarea eforturilor opoziției
O a doua alternativă, combinată cu prima, este ca acest curaj al oamenilor să fie prezent și la liderii opoziției. Corina Machado, care a fost descalificată de la participarea la alegeri, este cea mai reprezentativă imagine a rezistenței, și de aceea prezența ei în stradă este crucială.
Lecțiile opoziției anterioare, cum a fost cazul lui Juan Guaidó, nu sunt ideale atunci când vine vorba de a rezista acestui regim.
Nu este convenabil ca liderii opoziției să se refugieze în străinătate când în propria lor țară o dictatură îi înrobește pe compatrioții lor. Nu este ușor să fii opoziție în vremuri ca aceasta, desigur, dar odată ce ai dobândit acest nume, responsabilitatea de a fi în fruntea luptei este un semn indispensabil de speranță.
Intervenția internațională în Venezuela
Comunitatea internațională are, de asemenea, un rol de jucat într-o situație de urgență a uneia dintre țările sale. Subjugarea drepturilor omului a fost subliniată în mod repetat. Un raport al ONU din 2019 a documentat execuțiile extrajudiciare, tortura și detențiile arbitrare.
ONG-ul Foro Penal a raportat că, în 2020, în țară erau peste 400 de deținuți politici. Nu mai este doar o chestiune de sărăcie extremă, care, de altfel, a afectat 79% din populație în 2021, ducând la emigrarea a peste patru milioane de venezueleni. Aceasta este violență directă și aberantă împotriva propriului popor.
În ceea ce privește posibilitatea unei intervenții militare, nu pare fezabilă în aceste vremuri efectuarea unei manevre de o asemenea amploare.
Sud-americanii nu vor o intervenție a SUA
Alberto Benegas Lynch, în cartea sa „Statele Unite împotriva Statelor Unite”, explică foarte bine cum ingerința militară a Unchiului Sam în America Latină a generat efecte exact opuse celor proclamate, precum au fost cazurile din Nicaragua, Honduras, Guatemala, Columbia, Panama, Republica Dominicană și Haiti.
Nu este vorba despre o intervenție militară, ci despre acțiuni concrete ale întregii comunități regionale care să implice daune aduse regimului: care ar putea fi sancțiuni economice, blocaje comerciale, canale umanitare, printre alte măsuri.
Cele trei soluții sunt pe masă și va depinde de intensitatea fiecăreia, sau a tuturor în același timp, dacă Venezuela va ieși din criză sau va deveni un regim pe vecie în stil cubanez.
(Autor: Jeremías Rucci, El Litoral; Traducerea: Cristina Zaharia, RADOR RADIO ROMÂNIA)