Aproape trei sferturi dintre grecii participanţi la un sondaj susţin că supravieţuiesc greu sau foarte greu în contextul crizei economice actuale, în timp ce numai un sfert afirmă că nu au nici un fel de probleme de natură financiară în acest moment.
Potrivit sondajului publicat de cotidianul Kathimerini, 42% dintre greci pretind că întâmpină "mari dificultăţi" în a supravieţui, în timp ce 30% spun că supravieţuiesc "cu dificultate". Un procent de 25% sunt mulţumiţi de nivelul lor de trai, iar 3% afirmă că "duc o viaţă comodă".
Pe de altă parte, o majoritate covârşitoare de 72% se declară împotriva planului de salvare impus Greciei din exterior odată cu măsuri severe de austeritate, şi numai 19% îl susţin. Sentimentele cele mai frecvent exprimate de greci faţă de situaţia economică a ţării lor sunt de furie, dezamăgire, durere, ruşine şi tristeţe.
Cu toate acestea, 43% dintre persoanele intervievate consideră că actualul premier, Antonis Samaras, este persoana cea mai potrivită pentru a conduce guvernul de la Atena, el fiind urmat la mare distanţă, cu 28% dintre opţiuni, de liderul opoziţiei de stânga, Alexis Tsipras.
Dar 70% dintre ei sunt sceptici că acest executiv îşi va duce mandatul până la capăt şi cred că vor fi noi alegeri anticipate.