Trei jurnalişti ai canalului de televiziune qatariot Al Jazeera au fost arestaţi după ce au lansat o dronă (aparat de zbor fără pilot), miercuri după-amiază, într-un parc din Paris.
Aceste interpelări intervin după survolul misterios, două nopţi la rând, al unor drone deasupra Parisului, zboruri ce au suscitat îngrijorare în rândul autorităţilor, ducând la deschiderea unei anchete de către parchetul parizian.
„Nicio legătură între aceste arestări şi survolurile nocturne”, potrivit AFP; citată de Agerpres.
În vârstă de 34, 52 şi 68 de ani, cei trei jurnalişti ai serviciului internaţional Al Jazeera, a căror naţionalitate nu este precizată, au fost interpelaţi în pădurea Boulogne, în partea de vest a Parisului.
Survolul dronelor fără autorizaţie este interzisă la Paris.
„Primul dirija drona, al doilea filma, iar al treilea privea”, precizează sursa agenţiei franceze de presă.
La aproape două luni de la atentatele sângeroase din capitala franceză, Parisul a fost două nopţi consecutiv survolat „de cel puţin cinci ori” de una sau mai multe drone în noaptea de marţi spre miercuri, a declarat un reprezentant al poliţiei franceze.
Din toamnă, survolurile dronelor s-au multiplicat în Franţa, mai ales deasupra centralelor şi siturilor nucleare strategice, dar, de asemenea, deasupra Preşedinţiei franceze, situată în inima Parisului.