Trei încercări la examene și ore gratuite de matematică. Regulament final pentru absolvenții de gimnaziu

Dan Perciun, ministrul Educației/ Sursa foto: gov.md

Republica Moldova. Ministerul Educației a anunțat regulile finale pentru desfășurarea examenelor naționale de absolvire a gimnaziului în anul 2025. Elevii au la dispoziție trei încercări pentru a susține examenele, iar mulți dintre ei vor fi incluși în programe de studiere suplimentară a matematicii, materie la care au fost înregistrate cele mai proaste rezultate la pretestări.

Reguli noi pentru absolvirea gimnaziului

Absolvenții treptei gimnaziale vor avea trei încercări pentru a susține examenele. Totodată, cei care nu le vor susține, vor putea depune documentele la școlile profesionale.

„În cazul în care, chiar dacă după trei încercări cineva nu va putea susține examenul, sunt deschise ușile școlilor noastre profesionale pentru toți cei care vor să deprindă o profesie și să se încadreze mai repede pe piața muncii. Statul acoperă costurile de cazare, oferă burse și oferă posibilitatea de a intra în învățământul dual. Asta înseamnă de a lucra și de a învăța simultan, fiind salarizat și obținând competențele necesare, pentru că apoi, cu ușurință, să se poată încadra pe piața muncii”, a explicat ministrul Perciun.

Oficialul a declarat că întregul proces va fi supravegheat și monitorizat video.

„Noi pornim în acest exercițiu de îmbunătățire a procesului de desfășurare a examenelor, cu ferma convingere că integritatea nu se negociază. Integritatea trebuie să fie trăită în toate procesele care se întâmplă într-un sistem educațional modern și performant. Procesul de desfășurare a examenelor este un proces cheie care asigură transmiterea acestor valori în sistemul educațional. Noi, la MEC, credem că școala învață elevii atât matematică, fizică, chimie, biologie dar, nu mai puțin important - transmite valori și nu doar prin manualele școlare, dar poate mai mult decât atât prin modul în care este organizată viața școlară și modul în care sunt organizare procesele în sistem”, a spus ministrul Dan Perciun.

Elevi. Sursa foto: Arhiva EvZ

Verificarea testelor, în patru centre naționale

Totodată, evaluarea testelor scrise se va realiza în patru Centre Republicane de Evaluare, care vor fi constituite în municipiul Chișinău.

„Fiecare structură de acest fel va fi dotată cu sisteme video pentru monitorizarea procesului de evaluare. Evaluarea tuturor testelor scrise se va desfășura cu implicarea a peste 400 de cadre didactice. Selectate pentru experiența lor în comisii de evaluare naționale”, a completat Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (ANCE).

În același timp, peste 6.000 de elevi absolvenți ai clasei a IX-a vor avea acces la ore gratuite la matematică. Instruirile vor avea o durată de 30-40 de ore. Se vor desfășura în grupuri mici, formate din 3-4 elevi.

Beneficiarii vor fi selectați pe baza unui test de matematică, care va fi organizat pe 27 februarie 2025. Se anunță participarea a aproximativ 29.000 de elevi absolvenți ai clasei a IX-a.

Ministerul va organiza și cursuri de formare pentru peste 4.000 de profesori care predau disciplinele incluse în examenele de absolvire a gimnaziului.

Sursa foto: gov.md