Bret Stephens vorbește într-un articol de fond pe care l-a publicat în cotidianul New York Times despre motivele pentru care Vladimir Putin trebuie să plece urgent de la putere. Ziaristul amintește de trecutul întunecat al liderului de la Kremlin.

„Joe Biden are totuși dreptate. Putin trebuie să plece”, este titlul editorialului apărut în celebra publicație americană.

Scenele oribile de omor în masă de la periferia Kievului ar trebui să-i îngrozească pe toți, dar să nu surprindă pe nimeni. Tratamentul brutal aplicat civililor constituie cartea de vizită a regimului Putin încă de la începuturile sale - de la aruncarea în aer a blocurilor de locuințe din Moscova în 1999, unde probele indirecte dar solide îi arată cu degetul pe Vladimir Putin și acoliții lui din serviciile secrete, la asasinatele cărora le-au căzut victimă Anna Politkovskaia, Alexander Litvinenko, Serghei Magnițki și Boris Nemțov și până la atrocitățile comise de Rusia în Groznîi, estul Ucrainei, Alep și, acum, Bucea.

Berlinul este un obstacol diplomatic major în calea impunerii de noi sancțiuni

În general, lumea a constatat că nu-i vine greu să găsească pretexte pentru a se înțelege cu Putin, pentru ca apoi să acționeze împotriva lui. Un singur exemplu: în 2015 Germania și-a obținut cam 35% din necesarul de gaz din Rusia. În 2021 aceeași cifră sărise la 55%. Berlinul este în prezent un obstacol diplomatic major în calea impunerii unor sancțiuni mai dure contra Rusiei, iar Germania continuă să cumpere gaz, petrol și cărbune din Rusia, cam de 2 miliarde de dolari pe lună.

Aceeași situație poate fi prezentată în termeni simplificați, dar corecți: Germania - după ce a rezistat cu îndârjire ani de zile presiunii internaționale pentru a-și diminua dependența de gazul rusesc - se regăsește acum în postura de a finanța statul rus. Aceia sunt bani care mențin rubla pe linia de plutire și rotițele mașinăriei de război a Kremlinului în mișcare. Cu siguranță nu acesta e rolul pe care și-l dorește Berlinul.

Fapt ce necesită însă o articulare clară a obiectivelor occidentale în această criză. Vrem pace acum - sau măcar cât mai curând cu putință? Vrem ca Ucraina să obțină o victorie neîndoielnică asupra Rusiei? Și vrem ca Putin să plece? Avantajul păcii imediate - un armistițiu urmat de un aranjament negociat - este că ar elimina atât luptele în curs cât și riscul unui război mai amplu. Nu sunt lucruri neînsemnate, iar tentația de a le înhăța va fi mare, mai ales dacă Putin va face aluzii la o escaladare de natură a îngrozi Vestul.

Care este cea de-a doua opțiune în situația de criză

O tentație în plus ar fi să presupui că Rusia a suferit deja o „înfrângere strategică”, după cum argumenta duminică la CNN Antony Blinken, sub pretextul că un armistițiu ar reprezenta o victorie pentru Ucraina și Occident deopotrivă, oferindu-i concomitent lui Putin și „calea de scăpare” de care chipurile ar avea nevoie.

Vreo problemă cu această variantă? Ar cimenta majoritatea câștigurilor teritoriale ale Rusiei de pe urma războiului. Le-ar permite forțelor rusești să continue să-i terorizeze pe cetățenii ucraineni ținuți captivi în acele teritorii. I-ar oferi lui Putin ocazia de a se prezenta drept învingător audienței sale interne. Și i-ar oferi opțiunea de a reporni conflictul la o dată ulterioară - o repetare întocmai a ceea ce s-a întâmplat după prima invazie a Rusiei din Ucraina, în 2014.

A doua opțiune e să ajutăm Ucraina să încerce o victorie militară decisivă. Ceea ce înseamnă mai mult decât simpla respingere a trupelor rusești din vecinătatea Kievului. Ar însemna și eliminarea lor din fiecare palmă de teritoriu cucerită din februarie până acum, dacă nu și din teritoriile capturate de Rusia în 2014.

Ceea ce ar presupune luni de lupte sângeroase, un risc restrâns dar real de extindere a războiului și consecințe economice pe termen lung rezultate din nevoia de a vindeca Occidentul de dependența de energia rusească. Ar presupune totodată ca Vestul să aprovizioneze Ucraina cu acel tip de armament care-i este necesar pentru a învinge: rachete anti-navă, rachete antiaeriene de înaltă altitudine, transportoare blindate rezistente la mine și altele.

I-ar trimite pe susținătorii lui Putin în „mlaștină”

Opozanții vor argumenta că această opțiune echivalează cu a așeza interesele pe termen lung ale Ucrainei mai presus de interesele pe termen scurt ale Occidentului. Dar și Vestul are un interes profund de a vedea Rusia înfrântă decisiv. Astfel ar fi salvat și principiul care afirmă că frontierele suverane nu pot fi modificate prin forță. Ar descuraja și alte forme similare de aventurism - mai presus de toate, o tentativă a Chinei de a cuceri Taiwanul. I-ar trimite pe naționaliștii liberali care îi țin mai mult sau mai puțin discret pumnii lui Putin, de la Tucker Carlson de la Fox News și până Marine Le Pen din Franța, înapoi în mlaștina din care au apărut.

Îi poate submina totodată grav controlul politic lui Putin. A argumenta că Vestul nu are vreun interes convingător de a vrea să-l vadă răsturnat înseamnă să pretinzi că de data aceasta el se va întoarce liniștit în colțul lui și va lăsa planeta în pace.

De unde ajungem la întrebarea mai generală: ce altceva mai poate face Vestul pentru a accelera căderea lui Putin? De câte ori e deschis acest subiect apar acuzații aberante cum că se urmărește o schimbare de regim, ca și cum s-ar putea gândi cineva în mod serios să trimită parașutiștii americani să ia cu asalt Kremlinul.

Există însă o gamă de opțiuni privindu-l pe Putin de care Occidentul nici măcar nu s-a atins până acum. Am putea transforma rezervele valutare și alte active înghețate ale Rusiei într-un fond garantat pentru reconstrucția și reînarmarea Ucrainei și pentru gestionarea refugiaților ucraineni. Putem contracara campaniile de dezinformare din Vest ale Kremlinului prin campanii de informare a cetățenilor ruși, insistând în special pe avuțiile acumulate prin corupție de conducătorii lor. Putem stabili un termen ambițios pentru impunerea de sancțiuni asupra tuturor importurilor energetice din Rusia. Bruxelles-ul poate invita Kievul să intre într-o procedură formală de aderare la UE, ca semn de solidaritate morală.

Poate că nimic din toate acestea nu constituie un glonț de argint capabil să răstoarne regimul Putin. Dar acele regimuri care se confruntă cu înfrângerea militară, sărăcirea economică și un statut global de paria - ca URSS la mijlocul anilor '80 ori Argentina după înfrângerea din Insulele Falkland - sunt și cele mai susceptibile a se prăbuși. Sarcina ce-i revine administrației Biden este să-și convingă aliații să lucreze la toate aceste trei aspecte - cât timp ororile de la Bucea ne mai sunt încă proaspete în minte.

Articol de Bret Stephens, New York Times