De ce trebuie să suport SUPLIMENTAREA personalului doar pentru că ți se scoală fix în august să-ți iei pașaportul?

De ce trebuie să suport SUPLIMENTAREA personalului doar pentru că ți se scoală fix în august să-ți iei pașaportul?

Este una dintre cele mai dure scrisori adresate românilor din Diaspora de către economistul Dan Diaconu car epune pe tapet câteva realităţi ignorate de întreaga societate. Autorul scrisorii este necruţător în analiza sa afirmând printre altele:Vrei să votezi, foarte bine: asumă-ți votul! Vino în țară și muncește cot la cot cu mine și-abia atunci poți emite pretenții. Vrei pașapoarte? E OK. Mișcă-ți fundul tot timpul anului și fă-ți pașaportul. Ambasadele și consulatele sunt goale, nu trebuie să stai la coadă! Nu ți se pare ciudat că urli ca apucatul că n-ai pașaport fix înainte cu două zile de a te întoarce în țară?

 „Să ne menținem la nivelul bunului simț: dac-ai plecat din România ai făcut-o pentru că așa ai simțit că e mai bine pentru tine. Așadar, nu pentru mine ai emigrat, ci pentru tine. Asta înseamnă că eu, cel care-am preferat să rămân aici pentru mine, am tot atâtea îndatoriri față de tine câte ai și tu față de mine. Adică niciuna!

Ești emigrant, ai renunțat la România? Să fii sănătos, să-ți meargă din plin! Îți urez asta din tot sufletul meu, însă te rog să înțelegi că nu am nicio datorie față de tine. Nu-i vina mea că tu muncești pe brânci, nu-i vina mea că te umilesc ăia pe la care te-ai aciuat și, cu siguranță, nu-i vina mea că nu ți-e bine! E drumul pe care singur ți l-ai ales în viață. Fii sănătos!

Dacă ești frustrat e treaba ta, dacă nu-ți mai place acolo, ești liber să te întorci. Dar nu-mi reproșa mie nerealizările tale și nu te considera un erou pentru că trimiți bani mamei sau tatălui tău. Le trimiți lor, nu mie! Și, mai mult, nouă aici ni se pare normal să ne ajutăm părinții fără să ne batem cu cărămida în piept, fără să considerăm că ăsta e un act eroic, fără să le cerem altora socoteală pentru efortul pe care-l facem.

Înțelege că ești egalul nostru și, de-aceea, te rog să ai mai mult bun simț atunci când ceri eforturi suplimentare țării tale. Nu te mai înghesui la vot ca să decizi tu de-acolo cum trebuie să trăiesc eu aici. Crede-mă, nu e moral! Sunt atâtea țări în care nu poți vota decât în interiorul teritoriului. Fă acest gest igienic și demonstrează-mi că mă respecți lăsându-mă să-mi aleg singur calea. Nu uita: eu sunt aici, eu sunt cel care sufăr, astfel încât n-ai dreptul să-mi impui tu pe cine trebuie să accept. Vrei să votezi, foarte bine: asumă-ți votul! Vino în țară și muncește cot la cot cu mine și-abia atunci poți emite pretenții.

Vrei pașapoarte? E OK. Mișcă-ți fundul tot timpul anului și fă-ți pașaportul. Ambasadele și consulatele sunt goale, nu trebuie să stai la coadă! Nu ți se pare ciudat că urli ca apucatul că n-ai pașaport fix înainte cu două zile de a te întoarce în țară? De ce trebuie să suport eu suplimentarea personalului doar pentru că, în fiecare an, ți se scoală fix în august să-ți iei pașaportul? Mai sunt cel puțin 10 luni moarte în care poți să ți-l iei fără coadă! De ce nu mergi atunci?

Înțelege că suntem și-așa destul de amărâți. Bășinile tale ne exasperează! Hotărăște-te: ești român sau te-ai rupt de țară? Dacă ești român demonstreaz-o: vino în țară, muncește cot la cot cu mine, plătește impozitele aici și ai tot dreptul să înjuri. Dacă te-ai hotărât să te rupi, ai bunul simț și rupe-te total! Nu mai vota, nu mai urla după pașapoarte când e aglomerație, nu te mai plânge. Renunță la cetățenie dacă te deranjează, dar nu-mi mai cere mie nimic! Încearcă să ai bun simț! Nu-ți sunt dator cu nimic. Scutește-mă!” a scris economistul Dan Diaconu.