Trebuie să pornești de la niște rădăcini bune, în număr de patru. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Trebuie să pornești de la niște rădăcini bune, în număr de patru. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

HOROSCOP     6   ianuarie   2021

 

BERBEC  Cumpătare, s-ar putea putea numi această zi. Ai nevoie de puţină linişte, relaxare şi de distanţă faţă de problemele altora! Cu toate că pare a fi încă o zi bună, evită nepăsarea şi nerăbdarea. De Bobotează nu începe nimic nou, nu lua hotărîri importante. Fii prudent şi precaut, când discuţi, negociezi şi mai ales în convorbirile la telefon! Nu promite nimic, mai ales membrilor familiei. Oricum, majorităţii nativilor din zodie nimic notabil nu i se poate întâmplă!

TAUR   Mici succese care îţi lumineză astăzi sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întărească încrederea în forţele proprii. După orele de activitate, de muncă - cumpărături şi distracție. Descoperi  cunoştinţe comune despre care nu mai aveai veşti demult. Atenţie, multă discreţie şi prudenţă, nu da din casă! Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt. Dacă telefonul tău nu sună asta nu înseamnă că rudele tale, copii, părinţii, prietenii te-au uitat. Toată lumea este ocupată cu adaptarea la regimul de muncă, la distopia sanitară, sau cu pregătirea petrecerilor de mâine.

GEMENI   Ai foarte multe gânduri şi planuri. Fă o listă de priorități, ia-o pe rând, secvențial. Relaxează-te activ, adică fă puţin sport, acasă, sălile sunt închise din cauza distopiei sanitare. Nu pleca la drum lung, poate o să ningă, poate o să plouă, stai acasă! Conflict dintre simţăminte şi logică. Nu forţa găsirea unei soluţii, temporizează, doar. Nu lua decizii importante. Amână toate întâlnirile pe care le poţi reprograma. Nu te implica în promisiuni strategice, pe termen lung. Nu, nu, nu, astăzi! Organizează-ţi o seară festivă, meriţi după tot efortul făcut să refuzi pe toată lumea. Aşa poate o să înveţi să nu mai te lași folosit de alţii.

RAC  Atenţie la o posibilă discuţie legată de încetineala ta. Poți replica că faci lucrurile temeinic, că graba strică treaba. Nu îţi place mediul în care lucrezi  şi vrei să schimbi iaraşi ceva! Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căută să te distrezi şi să legi noi prietenii. Schimbă-ţi cercul şi locurile pe care le frecventezi. Uită-te bine în jur. De obicei oamenii de calitate nu sar în ochi, dar strălucesc prin vorbe şi fapte.  Atenţie la regimul alimentar şi la primul semn de răcelă sau gripă.  Nu pleca la drum, mai ales la drum lung, mai bine stai acasă!

LEU  Trebuie să ai mai multă grijă de sănătatea ta. Încep să scârţâie câte ceva, deocamdată, dar care te avertizează că trebuie să încetineşti ritmul şi să inviți şi pe alţii să tragă la edec. În luna ianuarie a lui 2021 stai liniștit pe coada ta și cască prelung. Nu este nici timp de măritiș, nici de speculații la bursă, nici de plecat în Patagonia. Stai acasă și bea ceai fierbinte. Merge și puțin rom din insulele fericirii. Nu trebuie sa faci din problemele altora cruciade proprii, din pandemie, tragedie, dar nici să ignori pe aproapele tau care are cu adevărat nevoie de ajutor!

FECIOARĂ  Începi să înţelegi că ai mai mult de construit pentru viitor decât măruntele griji pentru gospodărie şi ai tăi. Pune pe hârtie gândurile care te frământă şi atribuie sarcini celor din casă. Nu trebuie să te prinzi în jocul celorlaţi, mai ales dacă bănuieşti că este un joc aranjat. Nu întreprinde nimic important sau riscant. Ia  lucrurile mai uşor, aproape în glumă. Evită intimităţile despre secretele altora, ca să nu faci şi tu confidenţe şi compromisuri costisitoare. Ascultă, însă, cu atenţie!

 

Ne puteți urmări și pe Google News