Ca și cum nu ar fi suficient de mulți extremiști care militează pentru desprinderea Transilvaniei de la România, în Grădina Maicii Domnului a mai apărut unul. Tocmai la Oradea. Este vorba despre un anume Szökőcs László Imre, un personaj care își promovează ideile de secesiune în mediul online. Și totul într-un discurs împănat cu citate din Biblie.
Într-o scrisoare deschisă, pe care a transmis-o mai multor publicații românești, Szökőcs László Imre solicită președintelui Klaus Iohannis, Guvernului și Parlamentului să inițieze procedurile de secesiune a Transilvaniei. Aceasta deoarece, nu-i așa, un demers precum secesiunea Transilvaniei nu poate fi pusă la cale de oricine. Ci doar de oameni serioși care știu ce vor și, mai ales, au un plan și un proiect de viitor.
În acest sens, Szökőcs László Imre anunță că în zilele următoare va fi înființat Comitetul pentru Independența Transilvaniei. Organismul va fi împuternicit să negocieze cu autoritățile de la București, conform mesajului, ruperea Transilvaniei de România. Iar pentru că astfel de negocieri trebuie să se poarte între două părți, același personaj cere guvernului să desemneze o comisie.
„Stimate domnule Președinte! Aș dori să vă anunț că în zilele următoare vom înființa oficial Comitetul pentru Independența Transilvaniei! De asemenea, fac apel la guvernul României să înființeze o comisie. Sarcina acestui comitet va fi de a conduce negocieri substanțiale privind secesiunea Transilvaniei (inclusiv Partium și Banat) de România! Pe 23 septembrie 2022, voi putea anunța cine va reprezenta Transilvania. Negocierile trebui să se desfășoare într-un loc neutru. În prezent, acest lucru nu este posibil în Transilvania și în România”, scrie Szökőcs László Imre în mesajul transmis șefului statului.
Autorul mesajului nu ne spune și cine va face parte din acest comitet. De altfel, nici măcar el nu există pe Google. Or, se știe, cine nu poate fi găsit pe Google nu există.
Câtă vreme a rămas până la apariția Transilvaniei independente
Dar ca să ne facă să credem că independența Transilvaniei este un proces ireversibil, a afișat un cronometru care măsoară timpul rămas. Iar în cazul în care sunteți curioși, au mai rămas 347 de zile și restul ore, minute și secunde.
Când cronometrul va indica 0 – 0 – 0 – 0 „Transilvania va fi prima țară de pe Pământ care va fi guvernată 100% după legile lui Dumnezeu! Transilvania va fi prima țară din lume în care nu vor exista diviziuni politice, etnice și religioase”.
Cum, însă, după declararea independenței Transilvaniei lumea nu se va opri, precum cronometrul, personajul nostru propune și un proiect de țară. Un stat care va funcționa cu „dragostea lui Dumnezeu”, fără să aibă nevoie de nimic altceva.
„Transilvania va fi prima țară din lume în care dragostea pură și necondiționată, respectul, fericirea, compasiunea, abundența, sănătatea, securitatea și prosperitatea vor prevala. Transilvania va fi prima țară din lume în care nu vor exista arme, nu vor exista armată și oameni care să cunoască războiul. Transilvania va fi prima țară din lume în care nu vor exista diviziuni politice, etnice și religioase”, propune inițiatorul proiectului.
Cinci orașe ai căror locuitori se vor ruga și vor cânta
Ca să evite o posibilă dispută cu extremiștii ce revendică Ardealul pentru ei, Szökőcs László Imre propune schimbarea numelui viitorului stat. Acesta nu se va mai numi Transilvania ci „Regatul lui Dumnezeu”.
Și pentru că Regatul lui Dumnezeu trebuie să funcționeze precum Raiul pe pământ, el propune construcția a cinci orașe noi, fiecare cu peste 2 milioane de locuitori. În care singura activitate permisă va fi rugăciunea neîntreruptă și adorația douăzeci și patru de ore pe zi. Astfel, vor fi înființate Orașul Sfintei Fecioare Maria, Orașul Arhanghelului Mihail, Orașul Arhanghelului Gabriel, Orașul Arhanghelului Rafael și Orașul Sfinților
În Orașul Sfintei Fecioare Maria, vor fi 100 000 de oameni ce vor trebui să se roage în fiecare oră, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an. În Orașul Sfinților, vor fi găzduiți în special muzicieni. La fel ca și în Orașul Sfintei Fecioare Maria, aici vor trăi 200 000 de muzicieni și 200 000 de cântăreți. Dintre aceștia, 10.000 de muzicieni și 10.000 de cântăreți vor trebui să-l laude pe Domnul, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an.
O țară în care va curge lapte și miere
Pentru ca locuitorii Transilvaniei, mai precis ai Regatului lui Dumnezeu, să nu se teamă pentru viitorul lor și să fugă încotro vor vedea cu ochii, Szökőcs László Imre propune și un program economic. Și ca să nu credeți că inventăm, îi dăm cuvântul să vă spună el ce și cum.
„Vom crea peste 5 milioane de noi locuri de muncă! Fiecare oraș și sat va fi complet renovat. Vom construi cele mai moderne centre de sănătate din lume. Vom moderniza și automatiza întregul sector agricol. Vom construi peste 2.000 de kilometri de autostrăzi noi. Toate orașele mari vor fi conectate cu trenuri de mare viteză care circulă cu 400 km/h. 2 milion de hectare de împădurire - reîmpădurire. Vom asigura energie curată și gratuită pentru toată lumea. Vom fi neutri din punct de vedere al emisiilor de CO2”, se arată în prima parte a programului.
Ce este mai bun, însă, a lăsat pentru final, ca să mărească suspansul cititorilor și aderenților la proiectul său. Transilvania va fi un stat care va atinge un număr record de populație în doar câțiva ani, mai mare decât al României actuale. Vor fi aduși cetățeni din toată lumea, spre disperarea lui Viktor Orban care va vedea cum se prăbușește și ultimul bastion al purității raselor europene, din Bazinul Carpatic.
„Transilvania va avea peste 20 de milioane de locuitori până în 2035! 2 milioane de cetățeni care se întorc acasă (maghiari, români, germani, evrei, slovaci și romi). 5 milioane de vest-europeni vor alege Transilvania drept noua lor casă. Alte 5 milioane de peste ocean vor alege Transilvania ca noua lor casa. Vor veni alte 3 milioane de lucrători invitați”, propune Szökőcs László Imre.
Un plan al bunăstării mondiale
Iar asta nu este tot, omul are un proiect mondial, pentru că secesiunea Transilvniei de România este doar prima sa fază. Urmează lucruri și mai mari, obiective și mai îndrăznețe, menite să transforme întreaga planetă într-un regat al lui Dumnezeu. Și totul se va face pornind de la micuța Transilvanie independentă.
„Vom crea peste 500 de milioane de noi locuri de muncă la nivel mondial până în 2035. Până în 2030, vom elimina taberele de refugiați din întreaga lume. În schimb, vom construi orașe moderne în care vom oferi locuri de muncă pentru adulți și o educație bună pentru copii. Până în 2030, fiecare persoană de pe Pământ va avea acces la apă curată (apă potabilă). Până în 2030, vom fi capabili să asigurăm tuturor oamenilor hrana de care au nevoie. Până în 2035, vom reconstrui toate zonele de război din întreaga lume. «Cei care doresc să se întoarcă acasă o pot face pentru că vor găsi în țara lor securitate, pace, fericire și prosperitate».
Vom construi peste un miliard de locuințe noi până în 2040. Vom construi în fiecare țară cele mai moderne centre de sănătate din lume. 500 de milioane de hectare de împădurire - reîmpădurire până în 2035. Vom asigura energie curată și gratuită pentru toată lumea. Până în 2040, întreaga lume va fi neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2. Aprovizionarea lui Dumnezeu este nelimitată și nu trebuie să ne îngrijorăm. La urma urmei, Isus a spus! Tot ceea ce ne cere este o sămânță de muștar de credință”, se arată în programul mondial al lui Szökőcs László Imre.