Un tânăr crescut la casa de copii, care trăiește de trei ani pe străzile din București, a avut parte de surpriza vieții lui. După o viață de calvar, acesta a primit a doua șansă, iar transformarea este uluitoare.
Ștefănuț, un tânăr crescut la casa de copii, trăiește de trei ani pe străzile din București, a fost ajutat de Virgil, patronul unei frizerii. El l-a tuns pe gratis, i-a cumpărat mâncare, haine noi, dar și încălțăminte. Transformarea băiatului care a avut o viață de calvar a devenit virală pe Internet.
El a povestit că tatăl său l-a abandonat pe străzi și că a băut până a intrat în comă alcoolică. Acum, tânărul doarme în case părăsite și reușeste să se spele la o cabină de duș, contra sumei de 10 lei. Acesta a mai spus că nimeni nu-l angajează.
„Până să apăreți, chiar mă gândeam… Doamne, oare de ce sunt așa blestemat?”, i-a spus el patronului frizeriei. Acesta i-a mai povestit că are frică de Dumnezeu, dar că este dependent de droguri. Tânărul speră să fie internat la un centru pentru a scăpa de acest viciu.
După ce a fost tuns și a povestit prin câte a trecut, Ștefănuț s-a oferit să împartă pliante pe stradă, pentru a face reclamă salonului deținut de cel care i-a oferit atâta bucurie, apoi a strâns chiar el părul de pe jos, deși Virgil nu a vrut să accepte.
@virgilthebarber Omul strazii❤️✂️. Stefănuț a fost abandonat de mic , crescut la casa de copii si are o poveste de viata impresionanta. 🙏🏻 #virgilthebarber #verohairshop #homless ♬ Get You The Moon - Kina
„Gândește-te că Dumnezeu te-a ajutat, nu eu”, i-a spus Virgil lui Ștefănuț.
Frizerul care tunde oamenii străzii
Virgil a devenit cunoscut după ce s-a apucat să tundă oamenii străzii pe gratis și după ce le-a publicat povestea de viață pe Tik Tok. Toți cei cu care au stat de vorbă cu Virgil au avut aceeași dorință: să iasă de pe străzi și să-și refacă viețile. Majoritatea i-au spus că își doresc să lucreze și să scape de dependența de droguri și de alcool, dar că nu îi ajută nimeni.
Faimosul frizer i-a și îndrumat către locurile unde pot găsi ajutor și sprijin. La scurt timp, o parte din ei au declarat că viața lor s-a schimbat radical de când l-au cunoscut pe Florin și de când au pășit în salonul lui.