Despre Transfăgărășan s-au făcut reportaje care au adus faimă României. A fost catalogat drept unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume și a fost construit cu greu, pe o perioadă de doar patru ani de zile.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că drumul de munte, care asigură legătura dintre Oltenia și Transilvania, va fi modernizat începând cu anul 2025.
Transfăgărășanul este deschis doar câteva luni pe an, mai exact în perioada 1 iulie - 20 octombrie. În restul timpului, șoseaua este închisă traficului rutier din cauza depunerilor de zăpadă, care pot atinge straturi chiar și de câțiva metri.
Acum, CNAIR vrea ca această șosea să rămână deschisă traficului rutier pe tot parcursul anului, dar pentru asta este nevoie de lucrări de modernizare, estimate la multe milioane de euro.
„Pe 31 iulie este termenul-limită pentru depunerea ofertelor licitației contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Ulterior, vor fi deschise și evaluate ofertele, se va desemna un câștigător. Evaluarea ofertelor va dura maximum trei luni, până în toamnă ar trebui să avem un câștigător. Iar câștigătorul licitației va avea la dispoziție un an pentru a elabora documentația tehnică. După elaborarea documentației tehnice, va fi lansată licitația pentru execuția lucrării propriu-zise. Un termen fezabil pentru începerea modernizării Transfăgărășanului este anul 2025”, a declarat Bogdan Cotârlici, șef birou presă în cadrul CNAIR, pentru Adevărul.
Lucrare finanțată din fonduri europene
CNAIR a mai anunțat că modernizarea va fi realizată cu ajutorul fondurilor europene, și că acest lucru se va face în etape, pentru a nu afecta foarte mult ecosistemul din zonă.
Specialiștii mai susțin că este nevoie de consolidarea suplimentară a unor versanți, realizarea unor sisteme de drenaj și de scurgere a apelor care provin din topirea zăpezilor sau construcția de benzi de circulație pentru mașinile care circulă mai încet.
De asemenea, din loc în loc, vor fi construite refugii auto pentru ca turiștii să se poată opri în siguranță pentru a admira peisajul. În unele locuri vor fi amplasate și panouri de avertizare care vor afișa mesaje legate de starea drumului.
A fost construit în doar patru ani
Drumul a fost construit în perioada anilor 1970 și 1974, la ordinul direct al fostului președinte comunist al țării, Nicolae Ceaușescu.
După invazia Cehoslovaciei, de către Uniunea Sovietică, în anul 1968, Ceaușescu a crezut că următoarea țintă este România, iar pentru asta țara noastră avea nevoie de un drum rapid, peste Carpați, pe unde să fie dislocată rapid armata română.
În total, drumul are o lungime totală de 151 kilometri și urcă până la 2042 de metri în căldarea glaciară Bâlea, fiind al doilea drum din România, ca înălţime, după Transalpina, ce străbate Munţii Parâng din Carpaţii Meridionali şi ajunge la o altitudine maximă de 2.145 metri în pasul Urdele.