Traian Băsescu a decis să se retragă din fruntea PMP. Un subiect care a fost umbrit de revolta Străzii împotriva adoptării OUG cu modificarea Codului Penal. O decizie care aerită mai multă atenție și respect, pe care i le acord cu toată căldura cuvenită celui care a fost cel mai important președinte din istoria României post-decembriste. Vi se pare prea mult? Cred că este prea puțin, chiar ușor nedrept, dar politica este un domeniu în care cinismul face carieră. O să încerc să vă explic din perspectiva unui om care l-a cunoscut din 1992 încoace.

Îl cunosc pe Traian Băsescu din 1992. De fapt, pot spune că ne-am început cariera împreună, eu ca ziarist la Ev.Z, el ca ministru al Transporturilor. De atunci am scris sute de articole, anchete, am făcut emisiuni (primul talk-show l-am moderat parcă prin în 1998 la Tele 7 ABC, apoi am trecut la Prima TV) în care el era subiectul principal, de la Dosarul Flota la prăbușirea Guvernului Ciorbea. La începuturile Evenimentul Zilei venea în unele seri, după ce terminam ziarul, intra în biroul pe care și atunci îl împărțeam cu Simona Ionescu și ne puneam la povești până dimineața. Cariera mea din televiziune a fost marcată de el. Îmi aduc aminte și acum cum într-o seară az lui 1999, un invitat (persoană importantă) mai nesimțit  m-a lăsat baltă fără să anunțe. L-am sunat disperat pe Traian Băsescu, care era ministrul Transporturilor și l-am rugat să mă salveze. A acceptat să vină deși îl anunțasem cu 45 de minute înaintea începerii emisiunii. Pentru mine a contat enorm, nu a avea nimic de câștigat, doar mă scotea dintr-o situație limită din viața de televiziune, dovadă că-mi amintesc după atâția ani. De ce povestesc toate astea, întâmplări care par dintr-o epocă atât de îndepărtată ? Pentru că vreau să vă transmit că așa este Traian Băsescu, are gesturi de generozitate și camaraderie neașteptate. Are și o latură întunecată, știu că nu este un personaj comod, este slobod la gură și trece de multe ori peste limita acceptată. Dar așa cum îmi spunea un fost ofițer de marină, devenit important om politic, care navigase înainte de '89 cu Traian Băsescu și intrase în conflict (politic) cu el: "Pe Domnul Comandant nu te poți supăra! Eu întotdeauna voi spune că Domnul Comandant are dreptate!"

Aș putea spune că și cariera de consultant politic mi-am început-o în 2000 tot cu el, dar ar însemna să intru (din nou) în măruntaiele mai puțin cunoscute ale politicii și asta nu vreau. I-am fost adversar în 2004, când eu am câștigat alegerile parlamentare, el a câștigat alegerile prezidențiale, dar de fapt el câștigase cele mai importante alegeri din viața lui. A redevenit Domnul Comandant. Se poate vedea cum în primul mandat de președinte al României a vrut să fie profesionistul care conduce România ca pe cea mai mare navă a țării, poate părea paradoxal, dar numele ultimei nave "Biruința" părea predestinat. În aceea perioadă s-a comportat tot timpul cu o lipsă de ostilitate, fără să fie prietenos vreodată. Slobod la gură, cum spuneam, dar fără să facă gesturi definitive. A rescris regulile în politica românească devenit un Președinte Jucător, a condamnat comunismul așa cum n-a fost în stare să o facă cel care credea în idealurile întinate ale comunismului (Ion Iliescu) sau Domn' Profesor (Emil Constantinescu), a marcat intrarea României în Unuiunea Europeană, a avut un grup de susținători fanatici și a transformat un partid de 5 la sută într-unul capabil să intre la guvernare. Mai sunt multe de spus? Fiecare dintre dumneavoastră poate adăuga câte ceva la această enumerare.

Ne-am regăsit în 2008, când am făcut parte, cu mândrie, din echipa care i-a fost alături la câștigarea celui de-al doilea mandat. Deja era după aproape 5 ani de președinție, era "păzit" mai dihai ca bijuteriile Coroanei de către cei de la SRI (ca să ajung să discut cu Președintele, deși el solicitase, a trebuit mai întâi să trec testul Serviciilor), am cunoscut datorită acestei experiențe, măruntaiele Statului, cum îi place să le denumească, mai bine decât mi-aș fi dorit. Mi-am făcut prieteni, Sever Voinescu este unul din aceea perioadă, mi-am făcut și dușmani puternici, pe unul care a plecat din funcție nu mai are rost să-l numesc, am trăit experiențe greu de povestit. O întâmplare din aceea perioadă? Nu-s multe care pot fi dezvăluite, dar una m-a impresionat profund.

Eram în primele ore după câștigarea alegerilor. Traian Băsescu, proaspăt reales, m-a chemat la Cotroceni. M-a întrebat ce vreau. Cred că s-a gândit la vreo funcție sau demnitate, dar eu aveam pregătit deja un alt răspuns. Aveam la mine un steag al României. L-am rugat să-mi scrie câteva cuvinte și să le semneze. Ce simțea el atunci. I-am spus că nu voi putea spune public că am lucrat împreună în campania prezidențială, așa că vroiam să am o amintire. A luat un marker negru și a scris. Aveți poza mai jos. 

După care mi-a spus: Dane, eu voi recunoaște public că ai făcut parte din echipa mea de campanie! Cred că atunci m-am simțit cu adevărat băsist.

Mă opresc aici, deși amintirile legate de Traian Băsescu sunt mult mai multe și mai interesante. Dar sper că își va respecta, cândva, promisiunea și vom scrie o carte împreună!

Titlu pe care l-aș da: Am fost cel mai important Președinte din Istoria României!