Traian Băsescu: Statele UE ar trebui să aibă un calendar de îndatorare de maxim 60%

Traian Băsescu: Statele UE ar trebui să aibă un calendar de îndatorare de maxim 60%

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că România va susţine la Consiliul European amendarea imediată a Protocolului 12 privind procedura aplicată deficitelor excesive, variantă care nu necesită ratificarea la nivelul statelor membre, urmând ca ulterior să se recurgă la varianta modificării tratatului. Iată cele mai importante declaraţii făcute de şeful statului:

  • Există un interes legat de următorul Consiliu din 9 decembrie de la Bruxelles, probabil populaţia vrea să ştie care va fi abordarea cu privire la situaţia din zona euro.
  • în ceea ce priveşte creşterea încrederii în zona euro, legal sunt doua posibilitati: modificarea tratatului în baza art 48 se poate o face o modificare.
  •  a doua variantă care nu implica modificarea trataului şi nu generează nevoia ca parte din statele membre să ratifice modificările este amendarea protocolului nr 12 al tratatului.
  • pozitia noastra va fi  amendarea imediată a protocolului 12, care implică consultatrea PE şi a BM.
  • iar într-o fază ulterioară, când va exista consens la nivelul 27 să se poată trece la modificarea tratatului.
  • ce se poate introduce şi ar fi util pentru credibilizarea zonei euro în protocolul 12.
  • protocolul 12 procedura aplicabila deficitelor excesive
  • aici ar trebui să impunem prin decizia celor 27 definirea pentru toate statele a unui calendar pentru atingerea unui grad de îndatorare de maxim 60% în toate statele.
  • o alta prevedere care poate fi introdusa în protocolul 12, care vizează tratatrea deficitului excesiv, este legată de introducerea  limitei maxime de deficit de 3% din PIB.
  • fiecare stat trebuie să fie pregătit cu un program public ce se întâmplă dacă îşi va depăşi deficitul de 3%.
  • acest mecanism nu poate fi unul generalizat, redevenţele nu sunt egale în toate statele.
  • trebuie instituit un sistem de raportare a datoriei fiecărui stat.
  • acestea ar fi câteva soluţii care sunt adoptabile rapid şi ar avea darul să crească nivelul de încredere în determinarea statelor de a-şi reduce deficitele.
  • cealalta varianta, cu amendarea Tratatului, este mult mai complicată, ar necesita aprobarea în parlamentele naţionale şi în unele ţări şi ratificarea prin referendum. Acest lucru ar lua cel puţin un an şi jumătate - doi ani, iar UE şi în special zona euro au nevoie de soluţii acum, nu peste un an şi jumătate sau doi
  • noi susţinem că este necesară şi modificarea tratatelor
  • deci, dacă va exista un consens, n-aş vrea să ne facem iluzii, România ar susţine şi modificarea tratelor
  •  pentru că ce nu se poate realiza prin modificarea protocolului: aplicarea automată de sancţiuni
  • ar trebui dată mult mai multă putere Comisiei Europene
  • soluţia imediată este modificare protocolului 12, acest lucru se poate realiza cu simpla consultare a PE şi BM
  • investitorii ar primi foarte bine o acţiune în două trepte
  • pentru moment modificarea protocolului 12
  • poate a fost mult prea tehnică abordarea, dar nu am avut cum să o simplific
  • va trebui ca cei care doresc să comenteze competent să citească puţin tratatele uniunii, dacă nu măcar ascultaţi-i pe cei care ştiu
  • vânzarea de pachete minoritare la companiile din România ţine de creşterea competitivităţii
  • acestea sunt cele ce cred că ar fi trebuit să le ştiţi
  •  îi rog pe domnii analişti care încă nu ştiu ce face ţara lor să citească aceste documente
  • aş mai face o ultimă remarcă legată de o dezinformare plasată în mijloacele mas-media legată de bugetul de 2% educaţie, vreau să ştiţi că acesta nu include cheltuieli salariale, construirea de săli de sport
  • bugetul Educaţiei este puţin mai mare decât în 2011
  • subiectul aderării României la Spaţiul Schengen este pe ordinea de zi a Consiliului de la Bruxelles, cel puţin aşa a promis preşedintele Van Rompuy, însă vom vedea în ce masură vom putea discuta, în condiţiile în care prioritatea este alta. Oricum, Olanda nu şi-a modificat pozitia.
  • România este grav afectată de situaţia din zona euro
  • Suntem afectaţi, România plăteşte o factură a întârzierii deciziei în zona euro
  • am forţat pentru un deficit de 1,9% ca să ne împrumutăm mai puţin

CITIŢI ŞI:

  • EUROPA FIERBE: Merkel şi Sarkozy nu pleacă de la Bruxelles până nu găsesc soluţia pentru criză
  • UE nu va mai fi ca înainte! Ţările cu datorii, pedepsite
  • Euro nu pică! Doar se reinventează

Ne puteți urmări și pe Google News