Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au intrat marţi, în postul Radio Hamsada unde au deschis focul împotriva tuturor celor aflaţi înăuntru. Doi jurnalişti, un prezentator şi un reporter au fost ucişi pe loc. Ambii jurnalişti aveau vârsta de 20 de ani.
Nu se ştie dacă jurnaliştii erau în direct la momentul atacului armat şi atât poliţia, cât şi Semin Hussaini directorul postului de radio spun că nu cunosc motivul atacului din Taloqan, capitala provinciei nordice Takhar, potrivit antena3.ro
Este pentru a doua oară când jurnalişti sunt ucişi în Afganistan în acest an. Luna trecută, talibanii l-au răpit şi apoi l-au ucis pe lucrătorul guvernamental şi jurnalist part-time Javid Noori.
Jawad Hejri, purtător de cuvânt al guvernatorului din Takhar, a declarat că atacatorii au fugit fără a fi identificaţi şi poliţia efectuează investigaţii. Talibanii şi alţi insurgenţi islamişti au vizat în mod repetat jurnalişti afgani, omorând 15 în 2018, cel mai sângeros an pentru presa afgană, potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere. Organizaţia media cu sediul la Paris susţine că cele mai periculoase ţări pentru jurnalişti sunt Afganistan, Siria şi Mexic.