La primul meci al sezonului în Angola, dintre Santa Rita de Cássia și Libolo, a avut loc o tragedie. 17 persoane au murit şi zeci de fani au fost răniţi, vineri seară, în îmbulzeala creată la intrarea în stadionul din Uige.
Se pare că sute de suporteri s-au îmbulzit să pătrundă în arenă şi au forţat barierele, după ce nu au reuşit să intre înainte de startul jocului. Mulţi au căzut şi au fost călcaţi în picioare. Astfel, conform lui Ernesto Luis, directorul general al spitalului din Uige, mulți fani s-au sufocat din cauza înghesuielii.
„Sunt 76 de victime, dintre care 17 au murit”, a adăugat Luis. Din păcate, cinci dintre răniţi sunt în stare gravă.
„Când am vrut să intrăm, am avut în cale o barieră. Primul rând de oameni a căzut. Eu eram în a treia parte a mulţimii”, a declarat Joao Silva, un fan în vârstă de 37 de ani, care a supravieţuit tragediei. Silva a suferit o fractură la picior.
Preşedintele Angolei, Jose Eduardo dos Santos, le-a cerut autorităţilor să deschidă o anchetă în legătură cu acest caz.