O tragedie a avut loc, miercuri, în orașul Tizert, în provincia Tarudant, din sudul Marocului, unde şapte persoane au murit şi opt au fost date dispărute.
Un torent puternic de apă s-a abătut brusc asupra acestei regiuni, iar consecinţele au fost devastatoare.
Majoritatea oamenilor au fugit din calea torentului refugiindu-se într-o zonă mai înaltă în apropiere de un stadion, iar alţii s-au urcat pe acoperişurile caselor.
Apele râului au ieşit din matcă şi au inundat un teren pe care se disputa un turneu de fotbal pentru amatori.
Opt bărbaţi aflaţi în vestiar au fost luaţi de viitură.
„Suntem în stare de şoc, am 64 de ani şi nu am văzut niciodată un astfel de potop” a spus un localnic.
O parte dintre spectatori, care asistau la meci însoţiţi de familii, s-au refugiat pe un deal, în timp ce alţii au rămas blocaţi pe acoperişul unei clădiri ce a fost inundată rapid de şuvoaiele de apă.
Un buletin special al Administraţiei marocane de meteorologie (DMN) a emis miercuri seară o avertizare referitoare la riscurile de averse '”de intensitatea unei furtuni'' în mai multe provincii ale regatului.
Regiunile izolate din Maroc sunt frecvent lovite de inundaţii. În 2014, viituri violente, formate în urma unor ploi torenţiale, au provocat moartea a circa 50 de persoane, potrivit romaniatv.net