Tragedie în sport. Un cunoscut campion a fost omorât de caniculă
- Mihnea Talau
- 19 iulie 2019, 08:50
Jucătorul de fotbal american Mitch Petrus a murit vineri dimineaţă, la vârsta de 32 de ani, in urma unui accident vascular cerebral pricinuit de caniculă, după cum afirmă medicii.
Mitch Petrus a muncit toată ziua afară, pe o căldură de foc, la afacerea familiei sale din Arkansas, după cum afirmă apropiaţii, aceasta cauzându-i decesul. Petrus a evoluat în NFL pentru New York Giants, New England Patriots şi Tennessee Titans, el câştigând şi Super Bowl-ul cu gruparea din New York, în anul 2012.
Mitch Petrus era născut pe 11 mai 1987, în Carlisle (Arkansas) şi a debutat în NFL în 2010, fiind draftat de Giants de pe poziţia 147. Joi seara, după o zi întreagă de muncă la magazinul familiei, el a început să se simtă rău, ajungând la un spital local. A fost însă prea târziu, la ora locală 22.45 (ora 06.45, vineri dimineaţă, ora României) pronunţându-se decesul, scrie romaniatv.net.