Tragedie în România! O tânără de 22 de ani a fost lovita de tren
- Daniel Teodoreanu
- 11 ianuarie 2022, 20:52
Reprezentanții ISU Arad au transmis că o tânără de 22 de ani a murit marți după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren regional care se deplasa dinspre Timișoara spre Oradea. În urma acestui accident feroviar a fost afectat și traficul între gările Şimand şi Nădab.
Femeia accidentată mortal locuia în localitatea Nădab și circula pe DN 79 când mașina pe care o conducea a fost lovită de trenul care se deplasa dinspre Timișoara spre Oradea. Oamenii legii au transmis că era singură în autoturism.
Inițial, oamenii legii au transmis că în mașina lovită de tren se aflau două persoane. Din cauza acestui accident feroviar, reprezentanţii CFR au precizat că trei trenuri au aşteptat în gările Şimand şi Nădab:
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că astăzi, 11 ianuarie 2022, în jurul orei 16.00, ca urmare a neasigurării de către conducătorul auto la trecerea la nivel cu calea ferată, situată între staţiile Nădab – Şimand, s-a produs lovirea unui autoturism de către trenul privat Interregional 10501, care circulă în relaţia Timişoara Nord – Oradea.
Din informaţiile transmise de la locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul Interregional nu au fost răniţi, accidentul rutier soldându-se cu decesul unui pasager din autoturism.″
Circulația trenurilor a fost afectată
Trenurile care au aşteptat redeschiderea circulaţiei şi finalizarea cercetărilor la locul accidentului au fost R 3474 Arad - Chişineu Criş, care staţionează în Şimand de la ora 16:36; IR 1533 Timişoara Nord - Satu Mare, care staţionează în Şimand de la ora 17.38; R 3116 Oradea - Timişoara Nord, care staţionează în Nădab de la ora 17:34.
Potrivit IPJ Arad, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, ofițerul Pleșca Gheorghe, a declarat că accidentul a avut loc după ora 16:00:
„La accidentul de la Nădab intervin două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Arad, descarcerarea grea și un exhipaj SMURD ale Terapiei Intensive Mobilă. De asemenea, intervin două echipaje de stingere și modulul de descarcerare a Gărzii de Intervenție Chișineu Criș și Ineu, dar și un echipaj SMURD de tip B de la Garda de Intervenție Chișineu Criș.”