Fostul jucător camerunez Landry Nguemo a murit la doar 38 de ani. Regretatul mijlocaș și-a pierdut viața într-un accident de circulație. Vestea morții acestuia a fost dată de Federaţia cameruneză de fotbal (FECAFOOT).
Landry Nguemo a murit la vârsta de 38 de ani
Potrivit anunțului făcut de Federația cameruneză de fotbal, accidentul a avut loc între Yaounde şi Bafoussam. Landry Nguemo a murit în urma impactului puternic, notează AFP.
Regretatul fotbalist provenea din Yaounde, o mare parte a activității sale fiind desfășurată un Franța. În intervalul 2006-2014, el a jucat pentru selecționata „Leilor neîmblânziţi”.
Regretat de fani
Landry Nguemo a evoluat la AS Nancy-Lorraine, clubul la care a debutat ca fotbalist profesionist. De asemenea, el a trecut și pe la Girondins Bordeaux şi AS Saint-Etienne.
În urma anunțului făcut de Federația cameruneză, cele trei cluburi franceze au transmis mesaje de condoleanțe. Pe lângă contractele din Franța, fostul mijlocaș a evoluat și în Norvegia sau Turcia.
În ultimii ani, acesta i-a antrenat și pe jucătorii clubului AS Nancy-Lorraine.
Landry Nguemo s-a stins în urma unui accident
Federația cameruneză a transmis un mesaj de condoleanțe familiei regretatului mijlocaș.
„FECAFOOT transmite cele mai profunde condoleanțe familiei, prietenilor și întregii comunități de fotbal. Toți cei de la Celtic Football Club sunt șocați și întristați de vestea decesului lui Landry N'Guemo la vârsta tânără de 38 de ani. Gândurile și rugăciunile tuturor celor de la Celtic Football Club se îndreaptă către familia și prietenii lui Landry în acest moment trist”
Recent, fotbalul mondial a mai pierdut un nume important. Este vorba despre portarul selecționatei din Muntenegru. Matija Sarkic s-a stins la doar 26 de ani. Acesta s-a prăbușit în timp ce se afla în locuința sa din Budva. Vestea morții sale a stârnit numeroase reacții în mediul online. De asemenea, conducerea echipei din Muntenegru a transmis condoleanțe familiei fostului portar.