Tragedie în Elveția: 28 de morți, printre care 22 de copii, într-un accident de autocar

Cel puțin 28 de persoane, printre care 22 de copii, au murit, aseară, în urma unui accident produs în Elveţia, unde un autocar plin cu turişti a intrat în zidul unui tunel, a anunțat poliția.

UPDATE 2: Autocarul nu rula cu viteză excesivă, potrivit primelor constatări, a anunţat, azi,procurorul elveţian Olivier Elsig.

Justiţia elveţiană urmăreşte trei piste în ancheta privind cauzele accidentului: o defecţiune tehnică, o problemă de sănătate a şoferului sau o neglijenţă umană, a indicat procurorul, într-o conferinţă de presă la Sion, oraş aflat la 15 km de locul accidentului.

Belgia este în "stare de şoc şi vrea să înţeleagă ce s-a petrecut", a declarat premierul belgian Elio di Rupo, sosit, astăzi după-amiază, la Sion, împreună cu alţi membri ai guvernului federal, pentru o reuniune de criză cu autorităţile elveţiene. "Nu există cuvinte pentru a exprima suferinţa încercată de familiile care şi-au pierdut copiii", a adăugat di Rupo, calificând drept remarcabilă colaborarea cu autorităţile elveţiene. UPDATE 1: Premierul belgian Elio di Rupo a decretat astăzi o zi de doliu național în Belgia, în memoria celor 28 de victime ale tragedei care a avut loc aseară în Elveția. Vicepremierul belgian Laurette Onkelinx a confirmat moartea a 28 de oameni, dintre care 22 de copii. Aceasta a precizat că cei 24 de copii răniți sunt, majoritatea, în stare gravă, trei aflându-se în comă, relatează AFP. Printre morți figurează și cei doi șoferi ai autocarului. Autocarul era plin cu copii belgieni care se întorceau în țară după o vacanță petrecută la schi în Elveția. Este cel mai grav accident produs pe drumurile elvețiene, peste 300 de oameni și opt elicoptere deplasându-se la locul tragediei pentru a ajuta la operațiunile de descarcerare a victimelor. Potrivit ministrului belgian de externe, majoritatea copiilor au în jur de 12 ani. În tunelul din apropierea oraşului Sierre (sudul Elveţiei), şoferul autocarului, care transporta turişti din Belgia, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un zid al tunelului. Răniții au fost transportați la spitale din Lausanne, Berna și din alte orașe elvețiene, relatează BBC. ”Este o zi tragică pentru întreaga Belgie”, a declarat premierul belgian Elio di Rupo, care a precizat că se va deplasa în Elveția. La locul accidentului a început să funcţioneze un centru de asistenţă psihologică. Ambasadorul Belgiei în Elveţia s-a deplasat de urgenţă la Sierre pentru a se întâlni cu rudele victimelor. Procurorul elvețian care se ocupă de caz a precizat că autocarul era nou și era echipat cu centuri de siguranță, iar firma de transport este una dintre cele mai bune.