Tragedie în Capitală. Un polițist a murit, după ce a căzut de la etajul al treilea

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Un polițist în de 23 de ani a murit, după ce a căzut de la balcon. Scenă teribilă a avut loc în noaptea de miercuri spre joi. Polițiștii din Capitală au deschis o anchetă în acest sens.

Polițist căzut de la etajul al treilea

Incidentul a avut loc după miezul nopții. Conform polițiștilor bucureșteni, tânărul a căzut de la etajul al treilea al unui bloc.

„La data de 24 octombrie 2024, în jurul orei 01.40, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 13 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui bloc, situat în Sectorul 3. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la faţa locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un bărbat, în vârstă de 23 de ani”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Medicii au constatat decesul

La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD. La sosirea medicilor, tânărul polițist nu mai prezenta semne vitale.

Poliție. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cazul de află în atenția polițiștilor de la Serviciul Omoruri şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Echipajul SMURD sosit la locul accidentului a constatat decesul persoanei