Tragedie în Alaska. Două elicoptere Apache, ale armatei americane s-au ciocnit în aer

Tragedie în Alaska. Două elicoptere Apache, ale armatei americane s-au ciocnit în aersursa foto: Gert Trachez / facebook

Două elicoptere ale armatei americane s-au ciocnit în aer, după care s-au prăbușit într-o zonă izolată din Alaska. Cele două aparate de zbor se întorceau de la un  antrenament. Este al treilea accident aviatic din acest an, în care sunt implicate elicoptere ale armatei americane.

În urma acestei tragedii aviatice și-au pierdut viața trei militari. De asemenea, un altul a fost rănit grav și a fost transportat la un spital militar, pentru acordarea ajutorului medical de specialitate.

Doi dintre soldați au murit la locul prăbușirii, în apropiere de Healy, Alaska, iar un al treilea a murit pe drumul spre un spital din Fairbanks, a anunțat armata americană, într-un comunicat. US Air Force a mai precizat că un al patrulea soldat este tratat la un spital pentru rănile grave pe care le-a suferit.

Numele celor decedați nu au fost dezvăluite până când rudele vor putea fi anunțate, a precizat armata.

Healy se află la aproximativ 16,09 kilometri (10 mile) la nord de Parcul Național și Rezervația Denali, sau la aproximativ 402 kilometri (250 mile) la nord de Anchorage.

Healy este o comunitate de aproximativ 1.000 de persoane, situată pe Parks Highway, în regiunea de interior a statului Alaska. Este un loc popular pentru oamenii care își petrec noaptea în timp ce vizitează parcul din apropiere, unde se află Denali, cel mai înalt munte al continentului.

Elicoptere Apache au fost implicate

Fiecare elicopter AH-64 Apache transporta două persoane în momentul prăbușirii, a declarat mai devreme joi John Pennell, un purtător de cuvânt al armatei americane din Alaska.

Elicopterele aparțineau Batalionului 1 de atac, Regimentul 25 de aviație de la Fort Wainwright, cu baza în apropiere de Fairbanks.

”Aceasta este o pierdere incredibilă pentru familiile acestor soldați, pentru colegii lor și pentru divizie. Inimile și rugăciunile noastre sunt alături de familiile, prietenii și apropiații lor, iar noi punem la dispoziție toate resursele armatei pentru a-i sprijini”, a declarat generalul-maior Brian Eifler, comandantul general al Diviziei 11 aeropurtate.

Armata americană a mai precizat că o comisie de investigație va studia cauzele  de producere a acestu accident, și că mai multe detalii vor fi publicate atunci când vor fi disponibile.

Al doilea accident de acest gen

Accidentul din Alaska este al doilea de acest tip în care sunt implicate elicoptere militare în Alaska în acest an.

În februarie, doi soldați au fost răniți când un elicopter Apache a căzut la pâmânt, la scurt timp de la decolare, în Talkeetna.

Aparatul era unul dintre cele patru aeronave care se deplasau de la Fort Wainwright la Baza comună Elmendorf-Richardson din Anchorage.

În martie, alți nouă soldați au fost uciși atunci când două elicoptere de evacuare medicală Black Hawk. ale armatei americane. s-au prăbușit în timpul unui exercițiu de antrenament de rutină pe timp de noapte la aproximativ 48 de kilometri (30 de mile) la nord-est de Fort Campbell, Kentucky, scriu cei de la ABCNews.