Tânăra care urma să devină nora premierului Albaniei a murit în cutremurul care a avut loc marți, alături de întreaga familie.
Kristi Reçi era logodită cu Gregor Rama și urma să devină nora premierului Edi Rama, potrivit CNN. Seismul din această săptămână din Albania a produs cel puțin 40 de victime.
Femeia în vârstă de doar 24 de ani a murit odată cu restul familiei: fratele ei și cei doi părinți.
Cel care a anunțat moartea tinerei a fost chiar logodnicul acesteia, Gregor Rama, printr-o postare pe Instagram.
„Printre numeroasele victime ale acestei tragedii se află și cea mai apropiată persoană mie, alături de fratele ei, de mamă și de tata”, a fost mesajul scris de Rama, care a mai adăugat și faptul că cei patru au fost găsiți sub dărâmături.
Cutremurul de 6,4 grade care a lovit marți portul Durres, situat la 36 de kilometri de capitala Tirana a făcut cel puțin 40 de victime. Acesta este cel mai mare cutremur care a a avut loc în Albania în ultimele patru decenii.
Sute de persoane au fost rănite, iar câteva sunt date dispărute până la această oră.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării, Albana Agastra, până joi dimineață au avut loc replici ale cutremurului, cu magnitudini de până la 5 grade.