Trei persoane au fost ucise în prăbuşirea unei părţi dintr-un imobil de locuinţe după o explozie provocată de gaze luni dimineaţă devreme în oraşul Magnitogorsk din sudul Rusiei, a informat mass-media locală, transmit dpa şi Reuters.
Zece persoane au fost salvate de sub dărâmăturile clădirii prăbuşite în această localitate situată în sudul Uralilor, în timp ce 16 au fost deja evacuate.
Intrarea în imobil s-a prăbuşit în urma exploziei, potrivit unui comunicat al Ministerului Situaţiilor de Urgenţă rus.
Potrivit agenţiei de presă RIA, care citează ministerul, 48 de apartamente au fost avariate, în clădirea în care locuiau 110 persoane.
Ministerul a declarat pe website-ul său că o parte a clădirii s-ar fi prăbuşit din cauza unei explozii provocate de gaze. Ministerul a adăugat că 196 de membri ai echipelor de intervenţie se aflau la faţa locului.
Ministerul rus nu a precizat câte persoane au murit sau numărul de locatari prinşi sub dărâmături, transmite Agerpres.