Un avion de tip Cessena 500 s-a prăbuşit vineri în statul Georgia, Statele Unite. Avionul decolase din Atlanta şi se îndrepta spre Memphis (Tennessee) în momentul tragediei
Avionul era unul privat, de tip Cessna 500, şi s-a prăbuşit pe un teren de fotbal din oraşul Atlanta, potrivit wowbiz.ro
Toate cele 4 persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa.
Printre victime să află şi Wei Chen, nimeni altul decât directorul general al Sunshine Enterprise. Acesta este cunoscut drept primul cetăţean chinez care a zburat în jurul lumii la bordul unei aeronave cu un singur motor. Celelalte victime ale tragediei aviatice nu au fost încă identificate, dar cel mai probabil sunt angajaţi ai companiei Sunshine Enterprise.
O altă tragedie aviatică a avut loc în această lună în Mexic. Şi atunci toţi cei patru pasageri aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa, iar alte trei persoane aflate în case au fost rănite.