Compania aeriană Ethiopian Airlines din Addis Abebaa anunţat că duminică dimineaţă un avion Boeing 737 Max 8 aparținând companiei Lion Air din Indonezia, s-a prăbușit în apropiere de Jakarta. Toţi cei 157 de pasageri care se aflau în avion au decedat. Este al doilea accident aviatic care are loc în ultimele şase luni cu un astfel de avion.
Nu există nicio informație privind posibilele cauze ale accidentului din Etiopia și nimic nu sugerează că cele două tragedii sunt legate. Totuși, se știe că amândouă avioanele care s-au prăbușit erau Boeing 737 MAX 8 – unul dintre cele mai noi modele de avioane realizate de gigantul american, și care a fost lansat pe piață în urmă cu doi ani, potrivit libertatea.ro
„În prezent, pare o coincidență că ambele dezastre au avut loc pe aceeași aeronavă. Dar vă garantez că autoritățile vor examina în detaliu această coincidență și dacă există circumstanțe comune între cele două accidente”, a declarat Richard Quest, specialistul CNN în aviație.
Modelul 737 MAX 8 este una dintre cele mai recente versiuni ale aeronavei care a fost introdusă pe piață în 1967. Au fost produse mai mult de 10.000 de 737, fiind cel mai bine vândut avion de linie din toate timpurilor.
Avionul care s-a prăbușit duminică dimineața a fost livrat companiei Ethiopian Airlines în noiembrie ca una dintre cele cinci aeronave MAX 8 comandate de compania aeriană. Versiunile MAX ale modelului 737 au motoare cu reacție LEAP despre care Boeing spune că „redefinește viitorul călătoriilor aeriene eficiente și ecologice”.
Boeing spune că jeturile 737 MAX sunt cu 10% până la 12% mai eficiente decât predecesorii lor. Totuși, specialiștii spun că va fi dificil de stabilit cauza accidentului și dacă dezastrul a fost cauzat de o problemă a aeronavei, o eroare umană sau de un alt factor.
„Nu vom obține un rezultat exact timp de doi sau trei ani, dar vom primi informații de la cutiile negre ale aeronavei, care presupun că vor fi destul de ușor de recuperat”, a mai spus Quest.