Damian Drăghici a anunțat pe rețelele de socializare că fratele său s-a stins din viață. Artistul a mărturisit că are inima ruptă în două și că nu poate să treacă peste moartea omului cu care a copilărit. Fanii au fost dărâmați de tragica veste.
Damian Drăghici a ajuns la capătul puterilor după ce a aflat că fratele său, Julien Toma, s-a stins marți din viață. Toată familia trece prin clipe cumplite și nu poate să realizeze cum s-a întâmplat tragedia. Artistul a făcut tristul anunț pe rețelele de socializare, dar nu a explicat cauza decesului. Fanii au încercat să-i fie alaturi vedetei.
Îndrăgitul interpret se pregătește să îl ducă pe omul cu care a copilărit pe ultimul drum. Damian și-a arătat iubirea față de fratele său pe rețelele de socializare și a recunoscut că este dărâmat de veste.
”Astăzi este cea mai tristă zi pentru mine… Fratele meu, Julien Toma, a plecat dintre noi prea tânăr, prea devreme și prea repede. Julica, te iubesc și am să te iubesc cât am să trăiesc. Îmi este dor de tine și o să-mi fie dor în fiecare zi. Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în pace!”, a transmis Damian Drăghici, în dreptul unei fotografii cu fratele său.
Damian Drăghici se bucură de un succes formidabil în România, dar inima lui nu va mai fi la fel ca înainte. Acesta va fi nevoit să trăiască cu tristețea și cu gândul că fratele său nu mai este alături de el.
”Sunt fericit că pot împărtăși experiența vieții mele cu publicul, alături de numeroși artiști de notorietate din România și din alte țări care au acceptat invitația de a lua parte la concertul aniversar de la Sala Palatului cu momente interesante și surprize”, declara artistul.
Adevărul din familia lui Damian Drăghici
Artistul a povestit că tatăl său nu a fost niciodată mulțumit de realizările sale, dar a învățat să nu se dea bătut. Damian a fugit din România la doar 18 ani și a reușit să își construiască o carieră de invidiat.
„Bunicii m-au crescut. Pe mama am cunoscut-o acum un an, iar pe tata nu cred că l-am făcut niciodată fericit, nu l-am mulțumit, în general, nimeni în familie nu e mândru de mine, lucru care m-a deranjat și de asta nu m-am oprit să încerc să dovedesc. Întotdeauna mă gândesc că nu am făcut nimic în viață, mi s-a spus întotdeauna n-o să faci nimic, o să te bată râsul… Când ți se spune că nu o să faci nimic, sunt vorbe pe care ți le spui, mai târziu, tu”, spune artistul.