Schimbări în traficul Capitalei. Străzile care vor avea, de azi, sens unic
- Maria Dima
- 14 august 2023, 09:28
Șoferii vor beneficia de astăzi, 14 august, de rute mai rapide de circulație, pe axa Centru - Nordul Capitalei. Alte schimbări în traficul bucureștean.
Schimbări în traficul Capitalei. Calea Floreasca și strada Radu Beller devin străzi cu sens unic
„Atât pe strada Radu Beller, cât și pe Calea Floreasca, Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a implementat un sistem rutier de sensuri unice, cu două benzi pe sens pentru traficul rutier general, benzi unice pentru STB (cu circulația în sens invers a transportului public local și a bicicletelor), benzi pentru biciclete, dar si locuri de parcare”, a declarat Stelian Bujduveanu, viceprimarul general al Capitalei.
Astfel, pe strada Aviator Radu Beller, pe tronsonul cuprins între strada Popa Marin și Piața Dorobanților, traficul general se va desfășura în sens unic, dinspre Popa Marin spre Piața Dorobanților, cu circulația în sens invers a transportului public local și a bicicletelor.
Pe Calea Floreasca, pe tronsonul cuprins între Șos. Ștefan cel Mare și strada George Călinescu, traficul general se va desfășura în sens unic, dinspre Ștefan cel Mare spre George Călinescu, cu circulația în sens invers a transportului public local și a bicicletelor.
Aproape o mie de staţii STB vor fi dotate cu panouri digitale
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că aproape o mie de staţii STB vor fi dotate cu panouri digitale, iar călătorii vor afla în timp real programul de circulaţie a vehiculelor şi ce variante de traseu au la dispoziţie., informarea urmând a se face atât vizual, cât şi audio.
”Aproape o mie de staţii STB vor fi dotate cu panouri digitale. Călătorii vor afla în timp real programul de circulaţie a vehiculelor şi ce variante de traseu au la dispoziţie. Informarea se va face atât vizual, cât şi audio”, a transmis primarul Capitalei.
Nicuşor Dan a mai spus că sunt în etapa de evaluare a ofertei depuse ca urmare a lansării licitaţiei în SEAP pentru achiziţia studiului de fezabilitate.
”Valoarea totală estimată a studiului de fezabilitate este 756.408 lei fără TVA. Costul total al proiectului este de peste 28 de milioane de lei (5,68 milioane de euro) fără TVA. Proiectul “Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea Bucureşti - Ilfov – Informarea călătorilor în staţiile de transport public” este realizat cu fonduri PNRR”.