Ziua Morților sau sărbătoarea Luminației este sărbătorită în fiecare an pe data de 2 noiembrie. Mai multe tradiții și obiceiuri sunt duse în această zi de locuitorii din Ardeal, Maramureș și Banat.
În a doua zi din luna noiembrie, credincioșii se roagă pentru pacea sufletelor celor adormiți.
Tradiții de Ziua Morților
Se spune că de Ziua Morților porțile dintre cele două lumi se deschid, iar sufletele celor trecuți la cele veșnice vizitează lumea celor vii. În această zi, credincioșii obișnuiesc să viziteze mormintele celor morți, să le curețe și să așeze pe ele flori, în special crizanteme sau coronițe de brad. De asemenea, în seara zilei de 1 noiembrie, preotul ține o slujbă de pomenire a celor trecuți în neființă în cimitir, iar cei prezenți se roagă pentru sufletele lor.
Tradiția mai spune că în această zi nu se muncește sau se face treabă în gospodărie. În Ziua Morților nu ai voie să plângi sau să fii întristat, pentru că celor morți nu le place să te vadă supărat.
În Transilvania, se obișnuiește ca în această zi să se împartă dulciuri și pateuri copiilor din vecini, iar, de asemenea, este bine să dai de pomană mâncare caldă. Nu trebuie să se bea alcool, înaintea mesei calde. Tradiția spune că în această zi sfântă nu este bine să faci vizite în alte case, pentru a-ți merge bine tot anul.
Se mai spune că dacă te-ai certat cu persoana răposată înainte să treacă în neființă, nu este bine să mergi la mormântul său în noaptea de 1 noiembrie, potrivit wowbiz.ro.
Care este semnificația acestei sărbători
Ziua Morților este o sărbătoare romano-catolică, iar în perioada în care Transilvania a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar a devenit populară în rândul locuitorilor din această zonă. Ziua de 1 noiembrie era trecută în calendarul romano-catolic, ca fiind Ziua Tuturor Sfinților, iar pe 2 noiembrie avea loc pomenirea celor trecuți în neființă.
Aceasta este sărbătorită de toți credincioșii din Ardeal, Maramureș și Banat. Este o sărbătoare de origine celtică adusă de catolici în regiunile din Nord-Vest-ul şi Sud-Vestul teritoriului românesc.