Încă din cele mai vechi timpuri, pe dată de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fete și băieți deopotrivă. Șnurul de mărțișor era alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru.

Acest șnur reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-întuneric. Șnurul trebuia să fie legat la mâna, sau să fie purtat în piept.

Acesta se purta încă de la dată de 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele.

 

Abia atunci, mărțișorul trebuia să fie legat de un trandafir sau de un pom înflorit, pentru a aduce noroc. O altă posibilitate era acea că șnurul de mărțișor putea să fie aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, în timp ce se rosteau următoarele cuvinte: „Ia-mi negretele și da-mi albețele'.

Alte legende celebre despre mărțișor

Unele legende populare spun că mărțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urcă cu oile la munte. Odată cu trecerea timpului, însă, la acest șnur s-a adăugat o moneda de argint. Această moneda era asociată soarelui. Astfel, mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui.

„Scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu ține chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe că a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet. Țăranii pun copiilor mărțișoare că să fie curați că argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă că să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească, ' spunea poetul George Coșbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului, informează bzi.ro

Ulterior, cu banul de la șnur se cumpărau vin roșu, pâine și caș proaspăt, conform crestinortodox.ro. Acest obicei se păstra deoarece trebuia că purtătorii simbolului de primăvară să aibă față albă precum cășul și rumenă precum vinul roșul.

„La început, atunci când va fi fost acest început, mărțișorul nu era mărțișor și poate că nici nu se chema, dar fetele și nevestele, care țineau la nevinovăția obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seama că vântul de primăvară le pătează pielea și nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând “farmece” și făcând și de dragoste, au învățat fetele cu pistrui să-și încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit.

 Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala și centru ieșeau în martie cu firul la gât. Vântul ușurel de martie, care împestriță pleoapele, nasul și bărbia, se numea mărțișor și, că să fie luat răul în pripă, șnurul de mătase era pus la zintii de mart. Dacă mai spunem că firul era și roșu, înțelegem că el ferea și de vânt, dar și de deochi, ' spunea Tudor Arghezi, despre istoricul mărțișorului în volumul „Cu bastonul prin București'.

Este important de subliniat și faptul că la geto-daci, anul nou începea pe dată de 1 martie. Așadar, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doar două anotimpuri: vara și iarnă. Mărțișorul reprezenta un fel de talisman, care avea rolul de purta noroc. Acesta era oferit de anul nou, când se făceau și urări de bine, sănătate, dragoste și bucurie.

În zilele nostre, valoarea mărțișorului este oferită mai mult de creația artistică. Astfel, un mărțișor poate fi confecționat din orice, în funcție de dorința celui care îl face, iar semnificația lui este diversă.