Un festival anual de reconstituire a evenimentelor din perioada celui de-al doilea Război Mondial, organizat în Rusia, unde au fost simulate execuții ale colaboratorilor cu naziștii, a atras virulente critici, dar și felicitări. Fapt ce arată persistente divizări în societate privind moștenirea lui Stalin.
Victoria sovieticilor asupra Germaniei naziste, celebrată prin reconstituiri (mai mult sau mai puțin istorice), defilări și comemorări, este un reper de neclintit în rândul rușilor. Execuția simulată a avut loc în urmă cu câteva zile în satul Șipunovo, în regiunea Altai, în cadrul festivalului anual de reconstituire istorică Dniepr Line, scrie Moscow Times.
Trei oameni îmbrăcați în uniformele Armatei Roșii, înarmați cu puști, bruschează un al patrulea om, îmbrăcat în haine de țăran, care striga: „Mă căiesc! M-au forțat să o fac!”. Omul este dus lângă un copac, soldații ridică armele și răsună trei focuri: „trădătorul” cade la pământ. „Moarte trădătorilor!”, se aude apoi din megafoane, în timp ce asistența aplauda.
„Execuția” nu a fost decât un element din cadrul acestui festival istoric dedicat „familiei”: expoziție de material militar, muzică patriotică și incendierea unui sat ucrainean improvizat, în cadrul reconstituirii bătăliei de pe Nipru din 1943, au făcut parte din meniu. Organizatorii au estimat 9000 de spectatori.
„O țară bolnavă, bolnavă”
Dar nu au fost numai aplauze. Materialul video a devenit repede viral, generând virulente critici împotriva unor din ce în ce mai multe încercări ale autorităților să militarizeze societatea rusă și să îndoctrineze tinerii cu „valorile” armelor. „Divertisment sălbatic în prezența copiilor. O țară bolnavă, bolnavă”, se putea citi pe Twitter. Sau: „Pregătesc populația cu asemenea scene. Clar, o nouă nebunie se profilează, o repetiție din 1937”, a scris un utilizator, evocând anul apogeului terorii instaurate de Stalin. Au urmat și replicile: „Ce-i sălbatic aici? Este vorba de istorie, de fapte ce s-au petrecut în țara noastră. Oamenii trebuie să știe”.
Potrivit lui Alexandr Georgiev, unul din organizatori, reconstituirea bătăliei și simularea execuției nu erau menite să reprezinte un eveniment istoric specific, ci mai degrabă o „imagine vizuală colectivă” a contraofensivei Armatei Roșii împotriva invadării naziste între 1941 și 1945. „Asemenea incidente (execuții) au avut loc în perioada războiului și după.
Oamenii au executat criminali de război și trădători. Aceste persoane au slujit dușmanul, au trădat țara mamă și poporul”, a spus Georgiev, citat de RFE/RL.
Sunt impresionat. Am văzut scena cu fiul meu de 11 ani
În timpul războiului, Armata Roșie a executat 217.000 de cetățeni sovietici, din care mulți soldați, pentru „trădare”. Există sute de cluburi de reconstituiri istorice în Rusia, care organizează o mulțime de astfel de spectacole, extrem de populare și partajate pe social-media rusă VK. „Ce pot să spun? Am fost cu toții foarte impresionați. Am urmărit reconstituirea cu lacrimi în ochi. Fiul meu de 11 ani a văzut cu propriii ochi, ca să zic așa, cum a fost războiul”, a scris utilizatorul Alexei Briukovdit.
„Nazist” plimbat în cușcă prin oraș
Execuția simulată a șocat, poate, numeroase persoane, dar asemenea scene sunt frecvente în Rusia, țară unde se comemorează cu sfințenie episoade cheie din campania militară sovietică din cel de-al doilea Război Mondial.
Iar autoritățile încurajează „spiritul militar” inoculat tinerilor, după venirea la Kremlin a lui Vladimir Putin și modernizarea armatei Rusiei. În timpul celebrării Zilei Victoriei , în luna mai, un om îmbrăcat în uniforma Wehrmachtului a fost plimbat în centrul orașului Nijni Taghil (regiunea Sverdlovsk) într-o cușcă, reprezentând un prizonier german luat de forțele sovietice.
Anul trecut, o mulțime de familii cu copii au asistat, în regiunea administrativă Chita (sudestul Siberiei) la reconstituirea unei zile într-un lagăr de concentrare nazist, interpretată de un grup de actori deghizați în gardieni brutali și în prizonieri ruși și evrei.