Cartiere întregi din Capitală fără apă caldă și căldură. Administratorul special al RADET București explică întreaga situație.
Invitat la „Apel Matinal”, la Radio România Actualități, Alexandru Burghiu a vorbit despre situația din sectoarele 1, 2 și 6, acolo unde în multe cartiere nu este apă caldă și căldură de câteva zile. Inclusiv Institutul Fundeni este „victimă” avariei la rețeaua primară.
Administratorul RADET face o precizare importantă și anume că una este avaria care a dus la sistarea apei calde și a căldurii și alta solicitarea falimentului companiei, o situație halucinantă, cu miză de milioane de euro! „Fac un apel în numele a 3.000 de angajaţi pe care îi reprezint către întreaga clasă politică. O să-i rog respectos să lase în afara acestei bătălii politice această instituţie! (...) Din 7.000 de angajați câţi înregistra regia în 1990, în primăvară ajunsese sub 3.000. În mare parte, s-au remediat problemele. Doar 20 de puncte termice din 1.023 nu funcţionează”.
Sectorul 3, afectat de modernizarea Magistralei II Sud
Sistarea agentului termic pe raza sectorului 3 din Capitală şi a zonelor adiacente s-a făcut „pentru că s-a modernizat Magistrala II Sud, magistrală care a creat acele mari probleme în ajunul anului trecut, din zona Fizicienilor”.
Ca să înțeleagă cetățenii, administratorul RADET a explicat care este procesul repornirii căldurii în conducte: „Odată ce unele tronsoane sunt finalizate, este nevoie de o sistare pentru a reîntregi și a băga în funcțiune acel tronson. Nu există o altă posibilitate tehnică decât aceasta, întrucât noi avem obligativitatea furnizării în permanență a apei calde și căldurii şi pe perioada lucrărilor. Pe raza municipiului Bucureşti s-a furnizat apă caldă prin circuite paralele. Tocmai pentru a trece de la un circuit la altul este nevoie de acest interval”.
Românește, „Las-o, că merge și-așa!”
Întrebat de ce anume nu s-au făcut modernizări la rețeaua RADET în acești 30 de ani scurși de la Revoluție, Alexandru Burghiu vorbește despre dezinteresul autorităților. „Vreţi să vă spun de ce nu s-au schimbat? Pentru că a mai mers. Pentru că nu era importantă infrastructura, pentru că infrastructura este sub pământ, nu se vede. Cetăţenii nu văd. Erau mai importante bordurile, floricelele. Acum am ales să culegem ceea ce am semănat”.
În momentul de față, are loc „cel mai amplu şi cel mai ambiţios program de modernizări, înlocuiri și reparații din 1990 încoace. Vorbim de echipamente care au venit după zece ani. Vorbim de vane, vorbim de compresatori, sunt elemente esenţiale. Vorbim despre termie, care implică dilatări, presiuni și debite, alte caracteristici fizice faţă de un circuit normal”.
Promisiune: falimentul RADET nu-i va afecta pe cetățeni!
Anunțarea falimentului RADET nu trebuie să îi sperie pe bucureșteni. Administratorul special promite că „ indiferent de situaţia economică, juridică, financiară a acestei regii, apa caldă şi căldura vor fi furnizate fără întrerupere. Nu există posibilitatea întreruperii. Cred că niciun guvern, nicio autoritate locală sau centrală nu-şi va asuma vreodată acest lucru. Nu putem lăsa în frig peste 1,6 milioane de cetăţeni”.
În încheierea intervenției sale la RRA, Alexandru Burghiu a dezvăluit care sunt interesele din spatele solicitării falimentului RADET, cerut de ELCEN, o altă companie a statului! Situația halucinantă are o explicație financiară, cu miză de milioane de euro!
Explică administratorul special al RADET București: „Ce trebuie să înţelegem şi despre acest faliment. Singura entitate, singurul creditor care cere falimentul RADET în momentul de faţă este ELCEN, prin Guvernul României. Este un mare paradox, că Statul cere falimentul Statului, dar mai mult, o parte din sistem cere falimentul întregului sistem! Ceilaţi creditori - ANAF, Engie - nu s-au pronunţat pentru faliment. Ăsta este paradoxul în care trăim! O să vă gândiţi la ce înseamnă motivul. Este extrem de simplu - în cazul unui faliment, ANAF va trebui să facă o restituire de TVA de 550 de milioane! Un administrator judiciar are un comision, pe care noi îl denumim «de insucces», de 2,75%. O să vă las pe dumneavoastră să faceţi calculele şi să vedeţi cât va câştiga acest administrator judiciar. Locuitorii Capitalei sunt cei care au de suferit în urma tuturor acestor acţiuni - atât locuitorii, cât şi angajaţii”.