Moartea lui Toto Cutugno, unul dintre ultimii ”băieți răi” ai unei Italii care se dizolvă și ea în atmosfera pozitivă a unei Europe diversă și deschisă, mi-a amintit de o poveste care ține de perioada de început a carierei sale fabuloase.
Era cu mult înainte de marile sale hituri și de a fi ”italianul adevărat” și, mai ales, într-o perioadă în care își căuta un stil propriu, într-o lume muzicală dominată de stiluri importate, hippy, rock sau beat.
Salvatore Cutugno încerca să se adapteze în anii '70. Cânta într-o engleză stricată piese proprii, dar adaptate unor stiluri care nu i se potriveau.
Atunci, destinul său avea să se împletească pentru totdeauna cu al unui emigrat din America în Europa, familia sa fugind de la Hollywood în anii de cenzură drastică a artiștilor bănuiți de legături cu comuniștii.
E vorba de Joe Dassin, astăzi un simbol al culturii franceze, dar pe atunci un tânăr care încă își căuta inspirația în rădăcinile americane, în tavernele grecești, dar nu găsea nici el rețeta de succes.
Niciunul nu avea încă identitatea care avea să îi impună ca vedete internaționale.
Toto Cutugno și Joe Dassin
Toto Cutugno și Joe Dassin aveau să găsească împreună drumul spre victoria mondială și, oricât de diferiți au fost ca personalități artistice, la început au fost legați.
Povestea succesului lor îngemănat o găsiți pe siteul Evenimentul Istoric. Parcurgeți-o, dacă nu pentru că e una dintre marile pagini de istorie a muzicii, măcar pentru a înțelege privirea melancolică a părinților voștri când ascultă două dintre cele mai de succes piese din lume. Citiți continuarea pe evenimentulistoric.ro