Autorităţile din Statele Unite ale Americii au făcut un pas important în lupta cu pandemia generată de coronavirus.
Mai multe studii au fost lansate în ultimele zile pentru a testa pe eşantioane reprezentative din populaţie câte persoane au fost infectate de fapt cu noul coronavirus şi sunt potenţial imunizate.
Conform AFP, citată de Agepres, centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) au început un studiu în oraşele în care s-au înregistrat focarele cele mai active ale epidemiei.
Site-ul de specialitate Statnews subliniază că acest tip de test serologic examinează sângele unei persoane pentru a identifica anticorpi specifici şi a vedea astfel dacă persoana a avut contact cu noul coronavirus. Ce se întâmplă: când sistemul imunitar întâlneşte un virus, acesta îi păstrează amintirea sub formă de anticorpi, deseori pe viaţă.
În aceste condiţii, directorul CDC a declarat că este posibil ca un sfert din cei infectaţi cu noul coronavirus să nu fi manifestat simptome; în acelaşi timp, Jay Bhattacharya, profesor de medicină la Stanford, California, a declarat că doar sâmbătă au fost colectate probe de sânge de la 2.500 de voluntari, precum şi de la 500 dintre copiii acestora, din comitatul Santa Clara (Silicon Valley). Totul s-a făcut printr-o înţepătură rapidă în deget.
„Vom publica cifra prevalenţei de îndată ce va fi posibil uman”, a declarat Bhattacharya. Mai mult, oamenii de ştiinţă de la Universitatea California de Sud planifică un studiu în zilele următoare în Los Angeles pe 1.250 de voluntari reprezentativi. „Rezultatele ar urma să fie date publicităţii până pe 15 aprilie”, a precizat cel care conduce studiului, profesorul Neeraj Sood.
Trebuie amintit că ultimul demers al americanilor în lupta cu temutul coronavirus reprezintă şi obiectivul multor guverne, care vizează generalizarea realizării unor astfel de teste pentru a se stabili cine poate părăsi carantina în care se află, în prezent, jumătate din umanitate.