Tot ce nu ştiai. LEACUL despre care se credea că aduce nebunia

Tot ce nu ştiai. LEACUL despre care se credea că aduce nebunia

Sunt legume care fac parte din familia solanaceelor (solanum melongena), alături de roşii, ardei şi cartofi.

Istoricul Pliniu cel Bătrân a făcut referire la vinete, denumindu-le “plante ale soarelui”. Luna iulie este perioada în care aceste legume sunt în plin sezon, dar ne putem bucura de ele până târziu în toamnă. Se consideră că vinetele sunt originare din India, unde au crescut ca plante sălbatice. Au fost cultivate în sudul şi estul Asiei încă din preistorie. Mai târziu, romanii şi grecii au început să cultive vinetele, după ce negustorii arabi au răspândit cunoştinţele despre această plantă în toate zonele adiacente Mării Mediteraneene. În Europa au devenit foarte populare în timpul Evului Mediu, fiind aduse prima dată de către maurii din Africa de Sud.

Izvor de vitamine

Timp de sute de ani oamenii nu au mâncat vinete deoarece erau convinşi că aduc nebunia, lepra şi cancerul. Leguma şi-a recuperat treptat din prestigiu, recucerindu-i pe oameni ca plantă decorativă înainte de a le ajunge, din nou, în farfurie, unde a şi rămas, începând cu secolul al XVIII-lea. Vânăta sau pătlăgeaua vânătă este un adevărat izvor de vitamine şi minerale pentru organismul uman. Conţine 93% apă, fibre, mangan, molibden, potasiu, acid folic, vitamina K, cupru, vitamina B6, triptofan, vitamina C; magneziu, vitamina B3. În afară de faptul că au în compoziţie vitamine şi minerale esenţiale organismului uman, vinetele mai conţin şi fitonutrienţi importanţi, cu efect antioxidant. Printre aceştia se numără compuşii fenolici, precum acidul clorogenic şi cafeic sau flavonoizii, precum nasuninul.

Capacitate superioară

Vinetele ajută la menţinerea sănătăţii cardiovasculare. În cadrul unui studiu de specialitate, când cobaii au consumat suc de vinete, au apărut efecte imediate — nivelul colesterolului, inclusiv al celui din pereţii arteriali, a scăzut semnificativ, iar vasele de sânge s-au relaxat, permiţând fluxului sanguin să circule mai bine. Aceste efecte pozitive se datorează fitonutrienţilor furnizaţi de vinete. Cercetătorii americani de la Serviciul de Cercetare în Agricultură au descoperit ca acidul clorogenic este cel mai puternic antioxidant din vinete, având o capacitate superioară de a combate acţiunea oxidativă a radicalilor liberi asupra celulelor, dar şi de a reduce nivelul colesterolului rău LDL în sânge. Tot acidul clorogenic este şi antimutagen (împiedică celulele sănătoase să sufere mutaţii şi să devină cancerigene) şi antiviral. Magneziul şi vitamina B ajută la combaterea stresului şi conferă o stare psihică mai bună. O cură cu vinete ne scapă de insomnii şi de stările de nervozitate. Cercetătorii au mai descoperit că vinetele conţin cantităţi importante de fitochimicale numite antocianine, un tip de antioxidanţi care protejează organismul împotriva cancerului, îmbătrânirii premature, inflamaţiilor şi bolilor neurologice.

 

Ne puteți urmări și pe Google News