Tornadele fac prăpăd în Statele Unite. Zeci de case au fost distruse

Centrul Statelor Unite ale Americii a fost lovit, în ultimele ore, de peste 70 de tornade.  Mai multe case au fost distruse, iar acoperişurile au fost aruncate la pământ de vântul puternic. Oamenii au fugit din calea viiturii, lăsând în spate proprietățile afectate.

Peste 70 de tornade în ultimele ore

Aceste fenomene au lovit centrul Statelor Unite, cauzând pagube semnificative şi rănind cel puţin trei persoane, conform autorităţilor. Imaginile distribuite pe rețelele de socializare arată vârtejuri negre imense, care ridică în aer praf şi alte materiale.

Sursa foto: Platforma X

Cele peste 70 de tornade din centrul SUA au lăsat în urmă un adevărat dezastru. Zeci de clădiri au fost distruse, acoperișuri smulse și mai multe linii electrice dărâmate. Totodată, mai multe trenuri au deraiat de pe șine din cauza furtunilor.

Imagini apocaliptice din Nebraska

Zona Nebraska a fost cea mai afectată de viituri. În suburbia Elkhorn, imaginile de pe străzi sunt apocaliptice. În acestea se văd casele distruse, copacii fără frunze și ramuri, iar acoperișurile de pe unele clădiri rămase în picioare, se văd dorborâte la sol.

„Salvatorii continuă să verifice casele afectate şi să ofere asistenţă oricăror persoane rănite.Credem că răniții au fost atât de puțini pentru că sistemele de avertizare din orașul Omaha și din comitatul Douglas au fost foarte eficiente. Nu am fost loviți de o furtună bruscă. Oamenii fuseseră avertizați în acest sens, ceea ce a salvat vieți, în opinia noastră”, a declarat șeful poliției din Omaha, Todd Schmaderer.

În apropierea orașului Lincoln, un hangar industrial a fost lovit de două tornade. Toate cele aproximativ 70 de persoane aflate în interior au fost evacuate după prăbușirea clădirii.

„Trei dintre ele sunt rănite, dar viaţa nu le este pusă în pericol.”, au declarat autorităţile din Lancaster.

Sursa foto: Platforma X

SUA, lovită puternic de tornade

Milioane de cetățeni se află încă sub amenințarea fenomenelor extreme. Martorii oculari au descris fenomenele extreme din ultimele ore drept „un adevărat calvar”.

„Unele case au fost măturate și nu mai există. Majoritatea caselor din această zonă au suferit pagube semnificative și probabil că va fi un efort de curățare de lungă durată”, a declarat Thomas Hinterdorfer, vânător de furtuni.

Din cauza viiturilor, mai multe vagoane ale unui tren au deraiat în apropiere de Waverly, Nebraska.