Top 5 trenduri în turismul estival. Litoralul românesc, Spania, Grecia, Portugalia şi Croaţia, vedetele vacanței 2017
- Carmen Andrei
- 22 mai 2017, 00:00
Dacă nu aţi reuşit să vă faceţi planuri pentru vacanţa mare, grabiţi-vă! Operatorii din turism au făcut, pentru EVZ, un clasament al destinațiilor preferate de români
La această oră, litoralul românesc este vândut în proporţie de 80%. Este al doilea an consecutiv de creştere a cererii, ne spun experţii în industria turistică.
Hotelurile de la Marea Neagră, aproape epuizate
Apariţia zborurilor charter, mărirea plajelor şi ofertele crescute, faţă de alţi ani, de all inclusive sunt atuuri pentru care staţiunile româneşti de la Marea Neagră au devenit atractive pentru turismul intern.
„Pe piaţa internă se distinge creşterea nebună a turismului intern, care a fost în anul 2016 de 10%, iar pentru anul acesta estimăm că va depăşi acest procent. De la sfârşitul lui mai, locurile sunt aproape vândute prin agenţii, ce a mai rămas sunt locuri pe care hotelierii le pun pe piaţă prin vânzare directă”, ne spune Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).
Pe segmentul intern, pe următoarele locuri se situează cererile pentru zonele montane, Valea Prahovei, Praid, Bucovina, Băile Felix, Sovata.
Oferta pensiunilor
Un număr însemnat de turişti vor să-şi petreacă vacanţa în pensiuni agroturistice. Aici, pe primul loc în ceea ce priveşte preferinţele românilor este Clisura Dunării, urmată de Delta Dunării, Carpaţii de Curbură-Buzău- Vrancea şi, bineînţeles, zonele montane.
FOTO: Plaja Sulina
„Tarifele sunt de 100 lei/ noapte camera dublă, la pensiuni de trei margarete. Fiecare unitate de cazare din zonă are propria barcă. Plimbarea costă 40-50 lei de persoană şi traseul cuprinde vizitarea Cazanelor Mari, Cazanelor Mici, oprire la Tabula Traiana, chipul lui Decebal, mânăstirea lacustră Mraconia, peşterile Veterani şi Ponicova. Pentru pasionaţii de drumeţii se realizează excursii pe Vârful Ciucaru Mare, aflat în Parcul Naţional Porţile de Fier. Atracţia acestei ascensiuni este panorama excepţională a Cazanelor Dunării de pe malul românesc şi cel sârbesc”, afirmă Cristian Catană, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural.
Peninsula Iberică, cea mai atractivă destinaţie în 2017
Surprinzător, în acest an Spania deţine supremaţia ca destinaţie preferată de turiştii români, detronând Grecia.
„În 2017 se distanţează, ca trend, Spania, pentru că lumea se teme de terorism, iar această zonă pare ferită de flagel. Tot ca o noutate, nu se mai pleacă în vacanţă cu avionul numai din Bucureşti. Au apărut cursele aeriene de la Iaşi, Cluj, (cu un vârf de 1,5 milioane de pasageri şi cu o taxă mai mică de aeroport cu 5 euro faţă de Otopeni), Craiova, Timişoara şi Constanţa. Din toate aceste oraşe se poate pleca în Spania, la: Valencia, Barcelona, Costa Brava, Tenerife, Mallorca, Costa Blanca, Costa Daurada şi, o noutate, Grand Canaria. De asemenea, se vinde şi Antalya, apoi Grecia, Portugalia şi Croaţia”, a adăugat Alin Burcea, preşedintele ANAT