Toni Iuruc, gelos pe un bărbat celebru din anturajul Simonei Halep: „Simona îi este foarte dragă, dar între ei nu este nimic”

Sursa: Facebook/ Simona Halep

Încă din anul 2016, Simona Halep devenise foarte apropiată de artistul Smiley, cei doi apărând deseori împreună în spațiul public. De altfel, Smiley a mers în SUA pentru a o susține pe Halep în două turnee importante din WTA, motiv pentru care Toni Iuruc ar fi devenit gelos.

Deși Simona Halep și Smiley păreau să aibă o prietenie trainică, relația celor doi s-a deteriorat și chiar a încetat în momentul în care Smiley a cunoscut-o pe Gina Pistol, actuala soție a a artistului, în vreme ce Simona Halep a format un cuplu cu Toni Iuruc, de care a și divorțat recent.

De altfel, la nunta Simonei și a lui Toni Iuruc, Smiley nu a fost invitat, spre surprinderea apropiaților sportivei, care ar fi declarat că fostul soț al Simonei Halep nu ar fi dorit acest lucru, din gelozie, conform Voxbiz.ro.

Smiley, suporter înrăit al Simonei HaleSmiley participase la multe dintre meciurile Simonei Halep în perioada în care cei doi erau apropiați, artistul fiind spectator al Turneelor de la Indian Wells și Miami.

„Simona îi este foarte dragă, atât lui, cât și nouă, cei de la casa de producție. Dar între ei nu este nimic. Smiley a fost la meciurile Simonei, ca și suporter, întrucât se cunosc iar el se află în America, în această perioadă. Când va avea vreo piesă potrivită, poate chiar îi va propune acest lucru. La Pierdut buletin (n.a. o piesă a artistului) nu avea cum”, declara la acea vreme o sursă apropiată artistului, conform Libertatea.

De altfel, după turneul de la Miami, Simona Halep și Smiley au luat masa împreună, după cum reieșea din filmările postate de cei doi. Pe lângă asta, artistul îi transmitea mesaje de apreciere sportivei de fiecare dată când aceasta câștiga un turneu important. În ciuda relației apropiate dintre cei doi, la nunta Simonei Halep au cântat Dan Bittman, Loredana și trupa Pindu, Smiley nefiind chemat nici ca simplu invitat.

Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat

Un alt motiv al despărțirii dintre cei doi ar fi fost reprezentat de condițiile pe care Toni Iuruc i le-a impus Simonei Halep. El ar fi obligat-o pe aceasta să aleagă între el și tenis, spun apropiații.

„Toni este un tip extrem de gelos, nu a mai vrut să-și știe nevasta singură prin turnee cu doi-trei bărbați mai tot timpul și a pus piciorul în prag. I-a cerut să aleagă între tenis și el!”, au povestit apropiații milionarului.

Discuția referitoare la ultimatum s-ar fi petrecut la New York, chiar înainte de US Open. Toni Iuruc i-ar fi cerut atunci Simonei să renunțe la tenis și să-i acorde mai mult timp lui, însă sportiva i-ar fi spus că dorește să mai rămână în circuit măcar trei ani.