Actorul american Tom Cruise va filma o peliculă în spațiu, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), în colaborare cu NASA.
NASA a confirmat anunțul, iar un purtător de cuvânt al instituției a mai precizat că actorul va călători în spațiu și va sta în laboratorul care orbitează la circa 400 kilometri deasupra Pământului. Pelicula nu va face parte din seria „Mission: Impossible" şi nu a fost anunţat deocamdată studioul de film care o va produce.
„NASA este încântată să lucreze cu Tom Cruise la un film la bordul Staţiei Spaţiale! Avem nevoie de media populare pentru a inspira o nouă generaţie de ingineri şi oameni de ştiinţă, pentru ca planurile ambiţioase ale NASA să devină o realitate”, a scris marţi pe Twitter administratorul NASA, Jim Bridenstine.
Site-ul de specialitate Deadline.com a relatat anterior că Tom Cruise intenţionează să implice compania privată de călătorii spaţiale a lui Elon Musk, SpaceX, în acest proiect.