Tokes Laszlo pune PAIE PE FOC în conflictul româno-ungar: "Este jignitor că România şi-a pus Ziua Naţională la data de 1 decembrie. Aceasta ar însemna că noi suntem cetăţeni de gradul doi"

Tokes Laszlo pune PAIE PE FOC în conflictul româno-ungar: "Este jignitor că România şi-a pus Ziua Naţională la data de 1 decembrie. Aceasta ar însemna că noi suntem cetăţeni de gradul doi"

Eurodeputatul Tokes Laszlo alimentează conflictul româno-maghiar, declarând că i se pare jignitor pentru comunitatea maghiară din România că Ziua Națională este serbată pe 1 decembrie, potrivit Agerpres. În opinia sa, acest lucru înseamnă "că noi suntem cetățeni de gradul doi".

''Este chiar jignitor că România şi-a pus Ziua Naţională la data de 1 Decembrie, care este o dată jalnică pentru maghiarii din România. Aceasta ar însemna că noi suntem cetăţeni de gradul doi ai României. Este de la sine înţeles că ar fi trebuit să se găsească o dată care poate fi sărbătorită laolaltă de maghiari şi români. (...) Altă dată? E o întrebare bună. Ar putea fi o dată a Revoluţiei. Nu-i datoria mea să le dau sfaturi fraţilor români. Dar oricum, şi dacă nu este jignitor, nu pot împărtăşi această sărbătoare. Este o problemă de conştiinţă pentru toţi ungurii. Este jalnică pentru că am piedut Transilvania şi am devenit minoritari şi asupriţi. De ce nu spune Marko Bela sau Kelemen Hunor că în ultimii 25 de ani au dispărut 500.000 de maghiari din Transilvania? Se laudă doar cu succesele lor'', a afirmat Tokes. 

Totuși, eurodeputatul a adăugat că relaţiile româno-maghiare au nevoie de un dialog reprezentativ la scară naţională, pentru a clarifica şi rezolva toate problemele printr-o voinţă comună. 

Tokes a mai răspuns la o întrebare privind recentele afirmaţii făcute de înalţii oficiali ungari Nemeth Zsolt şi Semjen Zsolt, privind relaţiile ''proaste'' maghiaro-române. 

''În spiritul Timişoarei, ţin să vă spun că este jalnică această evoluţie în privinţa relaţiilor româno-maghiare. Nu aşa am pornit cu 27 de ani înainte. Cu deteriorarea acestor relaţii este responsabil în primul rând politicul românesc, dar atât timp cât UDMR-ul face parte din clasa politică românească şi de multe ori se poartă ca un partid românesc în limba de predare maghiară, şi UDMR-ul este responsabil pentru deteriorarea acestor relaţii. UDMR-ul vrea să facă politică pe placul politicienilor româneşti, postcomunişti şi naţionalişti româneşti, dar aceasta este neputinţă. Trebuie să jucăm cu cărţi deschise, să ne exprimăm poziţia noastră fără ascunzişuri şi să ajungem la un dialog reprezentativ pe scară naţională în cadrul căruia am putea clarifica toate problemele privind relaţiile româno-maghiare şi să găsim cu voinţă comună o soluţie la relaţiile româno-maghiare. Istoria, din păcate, poate fi folosită la deteriorarea acestor relaţii şi se şi foloseşte'', a declarat politicianul maghiar.

Vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, a afirmat, ieri, într-o conferinţă de presă la sediul Fidesz, că relaţiile diplomatice dintre România şi Ungaria nu sunt dintre cele mai bune și că s-au înrăutăţit după 2012, a relatat publicaţia index.hu. 

Declaraţia a fost făcută după ce ministrul de Externe, Peter Szjjarto, a insistat că decizia sa controversată de a interzice diplomaţilor din misiunile Ungariei în lume să participe la festivităţile organizate de Ziua Naţionlă a României a fost îndreptăţită pentru că maghiarii ''nu au ce sărbători la 1 Decembrie''. 

Întrebat dacă pentru deteriorarea relaţiilor dintre România şi Ungaria poate fi considerată responsabilă şi Budapesta, Semjén a răspuns că poate spune, cu conştiinţa curată, că nu. 

''Întotdeauna am lăsat de la noi să fie cum zic ei - ca să zic aşa - dar acum suntem puşi la zid. Diplomaţia maghiară ar putea fi criticată eventual pentru că nu a dat cu pumnul în masă mai devreme'', a precizat vicepremierul. 

Potrivit index.hu, vicepremierul a mai acuzat statul român că supune liderii comunităţii maghiare din România unor presiuni politice, ''prin proceduri mascate în justiţie''.