Jivkov, dictatorul Bulgariei, avea sânge de român

Românii îşi amintesc încă de vremurile când antenele de pe blocuri erau orientate "să prindă" bulgarii", ca răspuns colectiv la aberaţiile dictaturii de la Bucureşti. Pe când ţara era îngropată în programe tv de numai două ore, toţi românii se uitau la Studio X şi îi fericeau pe bulgari că îl au pe Jivkov.

Se împlinesc 100 de ani de la naşterea (7 septembrie 1911) lui Todor Jivkov- "ultimul dictator stalinist din Europa de Est", cum a fost gratulat de presă. Desigur, motivul marcării acestei cifre rotunde nu este amintirea "vremurilor bune". Dar există…două motive bune, care s-au pierdut în uitarea timpurilor: Jivkov era de origine valahă, iar localitatea natală a lui Jivkov este înfrăţită cu Scorniceştiul.

Originile

Todor Jivkov, "Bai Toso" ("nenea Toso"-cum îl alintau bulgarii), Tudor-cum îi spunea Nicolae Ceausescu...Jivkov s-a numărat printre puţinii lideri comunişti est-europeni agreaţi nu numai de Nicolae, ci şi de Elena Ceauşescu. Întâlnirile lor se petreceau într-o atmosferă normală, lipsită de tensiunea care îl înconjura de regulă pe liderul comunist român. La aceasta a contribuit şi zvonul că Jivkov era de origine valahă. Zvon confirmat chiar de nenea Toso, care a povestit presei bulgare la un moment dat că bunica sa are rude în România. Mama lui, Măruţa, provenea dintr-un neam de vlahi din oraşul dunărean Somovit, iar limba română a fost limba ei maternă. Şi se pare că Jivkov avea câteva picături de sânge românesc şi din neamul tatălui. Oricum, ghizii de la una dintre fostele reşedinţe ale lui Jivkov, aflată la câţiva kilometri de oraşul Ruse, au grijă să aducă vorba despre "originile" lui româneşti. Şi, printre altele, la această reşedinţă există o aripă construită special pentru prietenul Ceauşescu. Dar acesta este deja al treilea motiv de "reamintire" a lui Jivkov...

Valentin Ceaușescu, apariție rară în public. Evenimentul pentru care fiul fostului dictator a ieșit din anonimat

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

"Prietenul meu Tudor"

În 1987, Nicolae Ceauşescu nici nu voia să audă de transformarea comunei Scorniceşti în oraş. Povestea e legată de bulgari. Cel mai bine ştie domnul profesor Constantin Neacşu, fost primar al Scorniceştiului între 1979-1989. "Eu eram cel care-i spuneam <bine> lui Ceauşescu când venea în Scorniceşti. Scorniceştiul s-a înfrăţit în 1970 cu Praveţ - satul în care s-a născut Jivkov. De fapt suntem înfrăţiţi încă, dar s-a răcit relaţia. Ai auzit de localul <Şatra> din Praveţ? Aia nu era cârciumă, aia era istorie! Am fost cu Jivkov acolo.Jivkov mă cunoştea, de-a lungul timpului am vorbit cu el mai mult decât cu Ceauşescu! Prima oară ne-am cunoscut în '79. Îi plăcea la Scorniceşti, el îi zicea lui Ceauşescu "prietenul meu Niculae", Ceauşescu îi zicea lui "prietenul meu Tudor". M-am întâlnit cu Jivkov de nouă ori, chiar am fost la el". Delegaţia Scorniceştiului vizita locul de naştere al lui Jivkov de fiecare dată pe 9 septembrie, când se sărbătorea ziua naţională a Bulgariei comuniste.  "Tari bulgarii" În 1987, Jivkov vizita iar Scorniceştiul şi l-ar fi şicanat ca de obicei pe Ceauşescu că nu mai are de gând să proclame odată localitatea oraş. Între cei doi existase chiar o întrecere: cine îşi va declara primul satul natal oraş! Jivkov câştigase: transformase Praveţ-ul în oraş din 1983. Jivkov a mărit miza: în 1988, Praveţ-ul se alegea cu o stradă numită Scorniceşti. Ceauşescu însă era tare pe poziţii şi avea o vorbă: "Decât un oraş prost, mai bine un sat de frunte"! "La noi nu există o stradă numită Praveţ, nu a mai fost timp, a venit Revoluţia!", spune domnul Neacşu. "Tari bulgarii, nu aveau atâta frământare ca la noi, aveau case de schimb valutar, încă de pe atunci erau croiţi pe turism. Scorniceştiul ar trebui să fie fructificat din punct de vedere turistic. 10, 15, 20 de ani, Scorniceştiul tot pelerinaj va fi aici, că vrem, că nu vrem, că ne convine, că nu ne convine. Nu putem şterge istoria…". "Aici îl primea Jivkov pe Ceauşescu" Pentru prietenul său Nicolae Ceauşescu, Jivkov a construit în anii 80, la una dintre reşedinţele sale de lângă Ruse, o aripă specială. Aflata în localitatea Lipnik, de o modestie marcată de sobrietate, reşedinţa este folosită în prezent pentru întruniri oficiale, găzduirea unor personalităţi locale sau din străinatate şi, uneori, ca "loc de pelerinaj" pentru turişti. "Aici îl primea Jivkov pe Ceauşescu", te avertizează de la bun început ghidul bulgar, care intuieşte clar că prin aceste cuvinte va trezi interesul, puţin adormit de liniştea pădurii din jurul reşedinţei. Ghidul continuă cu avânt: "Interiorul a rămas la fel, cu unele renovari. După 89, clădirea a fost abandonată şi jefuită. Au mai rămas doar doua-trei tablouri". Deci sobrietatea nu este întâmplătoare...  Locul de meditaţie şi relaxare al lui Jivkov a fost construit în 1965. Dar, în 1982 i s-a adăugat o aripă nouă. Nimic special, poate nenea Toso dorea să se extindă! Nimic de felul acesta. Preşedintele comunist al Bulgariei dorea această aripă pentru Ceauşescu. Conform protocolului diplomatic internaţional, doi şefi de stat n-au voie să înnopteze sub acelaşi acoperiş. Prin urmare, Nicolae şi Elena Ceauşescu aveau să beneficieze de un "locşor" numai al lor, pe tărâm bulgăresc. Bineînţeles, sub ochiul vigilent al lui nenea Toso... Cuplul Ceauşescu a vizitat de câteva ori această reşedinţă, o parte însemnată din durata întâlnirilor dintre Jivkov şi Ceauşescu fiind dedicată agapelor şi partidelor de vânătoare. Pentru Ceauşescu, aripa albastră Denumite "aripa roşie" şi "aripa albastră", ambele părţi ale reşedinţei au câte zece camere pentru preşedinţi din alte ţări. Aripa albastra este cea construită special pentru Ceauşescu. De fapt, denumirea provine de la culoarea mochetei existente în fiecare aripă, "dotările" fiind de fapt identice. Cuibuşorul şefului statului român are un stil spartan: masă, birou, şemineu, dormitor cu pat dublu şi cel puţin două băi. Un dormitor separat pentru Elena Ceauşescu care n-are nimic deosebit, după cum subliniază şi ghidul, cau un ecou al gândului. Când pătrunzi în aripa roşie, cea în care obişnuia să stea Jivkov, realizezi că de fapt dictatorul bulgar a murit în 1998 înconjurat de dragostea poporului său! Cu toate că era ironizat pentru multe lucruri, inclusiv pentru accentul "de ţăran" şi pentru servilismul faţă de Moscova, cu toate că s-a dat vina pe el pentru catastrofa economică ce a urmat căderii lui, nenea Toso a rămas încă destul de popular. Iar istoricii notează că Jivkov şi-a iubit poporul, dar şi "conducătorii vecini", cum este cazul lui Ceauşescu...