La trei zile după unul dintre asistenţii principali ai vicepreședintelui Mike Pence a fost testat pozitiv cu temutul virus din China, un zvon privire la preşedintele Donald Trump a început să circule intens pe holurile Casei Albe.
The Washington Post anunţă că incidentul cu asistentul lui Pence i-a aruncat pe Trump și echipa sa într-o frenezie anxioasă. Teama de a contracta Covid-19 i-a făcut pe oficialii de la Casa Albă să ceară oficial personalului să poarte măști de protecţie.
Într-o notă publicată luni sunt vizaţi mai ales angajaţii din Aripa de Vest a Casei Albă, cărora li s-a transmis să poarte măști și să evite „vizitele inutile” în interiorul ansamblului prezidențial.
Solicitarea nu se aplică membrilor personalului care lucrează pe lângă biroul lui Trump dacă aceştia sunt „distanțați în mod corespunzător”. În acest context nu este de aşteptat ca Trump să poarte o mască în Casa Albă, au spus unii membri ai stafului prezidenţial.
Trump a refuzat constant să poarte o mască de protecţie, ultima dovadă în acest sens fiind conferinţa de presă susţinută luni la Rose Garden (grădină care se învecinează cu Biroul Oval și cu Aripă de Vest a Casei Albe). Cu ocazia acestui eveniment, Trump a declarat că nu l-a văzut pe Pence în persoană de când secretarul său de presă s-a infectat. Pence nu a fost prezent la conferinţa de presă.
Câțiva oficiali înalți ai Casei Albe au declarat că este puțin probabil ca el să ajungă în totalitate în carantină pentru cele două săptămâni recomandate, continuând să testeze negativ, în parte din cauza rolului său de șef al grupului de lucru coronavirus al Casei Albe.
„În cazul meu, nu sunt aproape de nimeni… Evident, în cazul meu, sunt foarte departe de toată lumea. Dar dacă te uiți la toți oamenii de acolo (a spus Trump, arătând spre personalul care asista la conferinţă)… Din ce pot vedea, fiecare dintre ei lucrează în staful Casei Albe, sunt reprezentanți ai Casei Albe, sunt directorii Casei Albe și toată lumea are o mască. Aproape toată lumea pe care am văzut-o azi purta o mască”, a declarat liderul SUA în încercarea de a explica de ce nu poartă mască.
În ciuda siguranţei pe care o arată, Trump nu este tocmai liniştit. A spus-o un republican apropiat de Casa Albă: „Trump se simte atât frustrat, dar și blocat.
El nu poate ieși în campanie, decesele din cauza coronavirusului cresc, cifrele sale din sondaj se clatină și consideră că nu primește credit suficient pentru cum gestionează pandemia.”
Trump este, de asemenea, „germofob total”, a spus un fost oficial de la Casa Albă. „El a fost îngrijorat de faptul că există persoane infectate care s-au aflat sectoare apropiate și în apropiere de el. Metoda sa principală a fost: «Mă asigur că toată lumea din jurul meu este testată și nu trebuie să iau măsuri de precauție.» Acum că unii dintre ei s-au dovedit a fi pozitivi, vor fi consecințe reale”, a spus sursa jurnaliştilor de la The Washington Post.