Toată lumea vrea portofolii economice în Comisia Europeană
- Iuliu Vlădescu
- 29 august 2024, 16:53
Ursula von der Leyen se confruntă cu negocieri dificile cu privire la formarea noului său colegiu de comisari, portofoliile economice fiind printre cele mai râvnite de statele membre ale Uniunii Europene.
Bătaie pe portofoliile economice
Italia, Olanda, Finlanda, Cehia și România au anunţat că vor să revendice unul dintre aceste portofolii, cel bugetar fiind la mare căutare.
„În următorul mandat va trebui să negociem Cadrul Financiar Multianual. Va fi un dosar foarte dificil și greu, dar va fi și ceva care va determina prioritățile pentru anii următori”, a declarat pentru Euronews Janis Emmanouilidis, analist senior la Centrul pentru Politici Europene (EPC).
Şi Franța luptă pentru un portofoliu puternic, având în vedere că l-a numit pe Thierry Breton, actualul comisar pentru Piața Internă, care astfel, ar trebui să rămână la Bruxelles pentru un al doilea mandat.
Interes mare pentru concurență și comerț
„Există întotdeauna un mare interes pentru concurență și comerț, sectoare în care UE are multe competențe – a declarat pentru Euronews Sophia Russack, cercetător la Centrul pentru Studii de Politică Europeană (CEPS) – „Același lucru este valabil și pentru sectoarele care au un impact deosebit de mare la buget, de exemplu fondurile de coeziune și agricultură, care împreună reprezintă aproximativ o treime din întregul buget al UE”, a adăugat Russack.
În aceste jocuri de putere, Ursula von der Leyen poate folosi și Apărarea, un nou portofoliu dedicat industriei militare, considerat foarte relevant din cauza războiului din Ucraina.
Pentru a completa „puzzle-ul” și a desemna vicepreședinții executivi, șeful Comisiei de centru-dreapta va trebui să ia în considerare și partidele politice care au susținut în iulie reconfirmarea sa la Parlamentul European.
„Se poate face ipoteza că și în acest caz – având în vedere că provine din PPE, partidul conservator – printre funcțiile de vârf ale Comisiei ar trebui să fie un socialist, un liberal și potențial un verde”, spune Emmanouilidis.
Marile economii ale UE vor, toate, portofolii economice
Italia, a treia economie a UE, nu și-a indicat încă oficial candidatul. Premierul Giorgia Meloni s-a abținut în timpul votului Consiliului European pentru reînnoirea lui von der Leyen în funcția de șef al executivului blocului.
Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR), de care aparține partidul lui Meloni, Frații Italiei, au devenit al patrulea grup politic din Parlamentul European și au votat împotriva confirmării lui von der Leyen. Ce portofoliu va primi Italia este unul dintre cele mai fierbinți subiecte de la Bruxelles.
Un alt atu care poate fi folosit în negocierile cu cele 27 de capitale este echilibrul de gen, așa cum a cerut von der Leyen. Însă până acum guvernele au nominalizat mai puțin de 10 femei pentru a merge la Bruxelles.
„Se poate argumenta că, dacă țara oferă un candidat foarte bun, atunci i se poate oferi și un portofoliu foarte interesant. Există astfel de tranzacții în culise care pot fi făcute pentru a pune presiune asupra statelor membre. Deci este un amestec de probleme de gen, politice și geografice, un acord foarte complex de implementat”, spune Emmanouilidis.
Dar și Portugalia aspiră
Miercuri, Portugalia l-a nominalizat pe fostul ministru de Finanțe Maria Luís Albuquerque, în timp ce Danemarca a anunțat un nume masculin, Dan Jørgensen, fost ministru al Climei și Energiei.
„Problema de gen este și un semn al vremurilor actuale. În prezent Parlamentul este format din mai puține femei decât în trecut, nici măcar 40%. Dar trebuie să mai spunem şi că în unele țări există proceduri interne, de exemplu că Parlamentul și președintele trebuie să fie de acord cu alegerea primului ministru”, a spus Russack.
După primirea tuturor numelor, von der Leyen va susține interviuri individuale și va prezenta selecția finală Parlamentului European, care va organiza audieri cu cei 26 de candidați. Dacă unii dintre candidaţi vor fi respinşi, vor trebui prezentate noi nume până când întreaga echipă va fi aprobată în plen.
(Articol de Isabel Marques da Silva, Euronews; Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)