Toader independentul, cel mai activ ministru al cabinetului Dăncilă la final de an

Toader independentul, cel mai activ ministru al cabinetului Dăncilă la final de an

După agitația din săptămâna de dinaintea Crăciunului, când a avut loc o cascadă de evenimente politice, toți miniștrii s-au făcut nevăzuți. Mai puțin unul, cel al Justiției, care este vedeta sfârșitului de an. De trei zile-ncoace, Tudorel Toader este neobosit în a explica chestiuni din Justiție, a amorsa confl icte și a face ordine la Parchetul General.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, ieri, că face toate demersurile necesare în vederea încheierii procedurii de revocare a procurorului general Augustin Lazăr. În acest sens, i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis cererea oficială de revocare a lui Augustin Lazăr, dar şi propunerile de numire în cinci funcţii de conducere din cadrul structurilor Parchetului General. Totodată, a precizat că va propune aceiaşi procurori pe care Klaus Iohannis i-a respins în noiembrie, printre aceştia numărându-se inclusiv Adina Florea, menţionând că vrea să îi arate şefului statului că nu există nicio nelegalitate.

„Au trecut aproape două luni de zile […] Ştiţi că procurorul general trage de timp, nu e un secret pentru nimeni. Personal chiar poate fi înţeles, dar ca procuror general este imposibil de înţeles, pentru că s-a adresat Curţii de Apel, la Contencios administrativ din Alba Iulia, ca persoană fizică, la dânsul acasă, dar eu am evaluat nu persoana fizică, ci procurorul general”, a explicat Toader.

Amintim că în octombrie 2018 ministrul Justiţiei i-a transmis preşedintelui României următoarele propuneri: Adina Florea pentru funcţia de procuror şef DNA, FlorenaEsther Sterschi pentru funcţia de procuror şef al Secţiei de resurse umane şi documentare din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Elena Giorgiana Hosu pentru funcţia de procuror şef adjunct DIICOT, Iuliana Nedelcu pentru funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Antonia-Eleonora Constantin pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Toate propunerile au fost respinse însă de preşedinte, care a motivat că dosarele candidaţilor nu au adeverinţă de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Reacţia Procurorului General, în ceea ce priveşte demersul de ieri al ministrului Justiţiei, nu a întârziat să apară. Acesta a subliniat că pretinsa „tragere de timp” este invocată de Tudorel Toader pentru a dezinforma opinia publică privind procedura legală de verificare a evaluării.

De asemenea, Augustin Lazăr a atras atenţia că acţiunea întreprinsă de ministrul Justiției este strict politică și a precizat că procedura de revocare a primit aviz negativ din partea CSM.

Drept replică, ministrul Justiţiei a spus că nu îl interesează declaraţiile lui Augustin Lazăr şi că există candidaţi de rang înalt în funcţie pe care preşedintele nu i-a întrebat despre verificările anterioare ale CNSAS. „Recent, procurorul-şef de la DIICOT a fost numit cu toată procedura, dar nu l-a întrebat nimeni dacă în dosar există sau nu verificarea CNSAS-ului. Deci, acelaşi decident nu poate folosi dubla măsură, acest dublu standard”.

 

Cine răspunde de bulversarea Justiției

Ministrul Justiţiei a interpelat-o public pe Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu situaţia care a generat din constituirea nelegală a completurilor de 5 judecători. Mai exact suspendarea executării pedepselor foştilor miniştrii Dan Şova şi Elena Udrea, respectiv fosta şefă DIICOT, Alina Bica. „Aşteptăm să vedem ce ne va spune preşedinta ÎCCJ despre suspendarea executării pedepselor pentru Udrea, Bica, Şova... etc... etc, suspendare dispusă de către instanţele de judecată în urma deciziei CCR privind nelegalitatea constituirii completelor de cinci judecători? PS: Sper să ne spună că procesele vor fi rejudecate cu respectarea legii; Sper să ‚nu ne spună’ că îşi da demisia ‚de onoare’!”. Ministrul a adăugat că, în ceea ce priveşte bulversarea sistemului judiciar, alții sunt cei care trebuie să dea explicații. „Poate să vă răspundă în ordine doamna președintă, poate să facă ordine CSM și Inspecția Judiciară. În tot cazul, nu ministrul justiției […] Dacă cumva CCR nu dădea această decizie, probabil nu știam și nu se petreceau aceste evenimente juridice”, a afirmat Toader.

 

Nu mai vrea să audă de amnistie și grațiere

Toader a răbufnit când jurnaliştii l-au întrebat din nou de OUG pe amnistie şi graţiere, subiect menținut în atenția opiniei publice de presă. „Am vorbit eu de un draft? V-am spus de foarte multe ori că rămân valabile răspunsurile date la această problematică.Tot ceea ce v-am spus recent cu privire la amnistie, grațiere, rămâne valabil. Dacă nu țineți minte, că e în natura umană să uităm, ne documentăm și nu îl întrebăm pe interlocutor de o mie de ori aceeași problematică”.

Ieri, premierul Viorica Dăncilă a declarat că nu există niciun proiect de OUG pe amnistie și grațiere și că ea nu va accepta un act normativ pe această chestiune fără să fie asumat de ministrul Justiției.