Ministrul Educației anunță schimbări majore privind titularizarea. Ce trebuie să știe profesorii

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi, la Europa FM, și vineri la Antena3, că în acest an - cel mai târziu în lunile octombrie-noiembrie, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți pentru toate școlile din țară. El a precizat și că ar susține ca titularizarea profesorilor să se facă pe perioadă determinată.

Schimbarea majoră din învățământ ar putea produce incertitudini enorme pentru cadrele didactice. ”Titularizarea pe perioadă determinată ar putea face învățământul românesc mai adaptat la dinamica societății”, spune ministrul Educației. ”Cu siguranță există voință politică”, dar în același timp există câteva dezavantaje ale măsurii. Cadrele didactice angajate pe perioadă determinată nu ar mai putea obține credite bancare, iar lipsa unor perspective certe ar putea demotiva cadrele didactice.

Titularizarea cadrelor didactice s-ar putea realiza doar pe perioadă determinată

”Această pandemie s-a suprapus peste problemele cronice, deja acutizat ale sistemului de educație, o serie de probleme specifice. În același timp, pandemia a scos în evidență problemele cronice ale sistemului de educație din România.

Nevoie de evaluare a cadrelor didactice pe criterii de performanță, indisolubil legată de performanțele elevilor este un lucru foarte clar. Este legat și de întrebarea referitoare la titularizare pe perioadă determinată și nu pe perioadă nedeterminată. Este într-adevăr un principiu care ar putea fi ar putea face învățământul românesc mai adaptat la dinamica societății.

Sistemul de Educație - un sitem inerțial

Să știți că nu numai în România, în general în lume sistemele de educație au avut probleme în ceea ce privește sincronizarea cu viteza de dezvoltare a tehnologiei, în mod special, și a societății în mod general nu numai în România.

În România au fost, poate, scoase în evidență încă și mai mult aceste lucruri. Sistemul de educație este cel mai mare sistem public din orice țară, ca dovadă, ca urmare este un sistem inerțial. Întrebarea dumneavoastră, dacă aș fi de acord, evident că da. Și asta încercăm să facem”, a mai spus ministrul Educației.

Există voință politică pentru a modifica actul normativ privind Titularizarea profesorilor

Ministrul Educației a mai spus că există voință politică pentru a modifica actul normativ privind Titularizarea profesorilor.

”Trebuie să ai și cu cine pentru că sunt 220.000 de profesori, iar asta nu este o scuză, ci este doar o explicație. Problema nu poate fi tratată și rezolvată fiind scoasă din context, dacă e scoasă din context e egal cu zero, oricât de bine ar suna. Întâi trebuie să clarificăm la nivel macro, managementul de sistem: relația dintre minister – inspectorate – autorități locale – școli”, a mai precizat Sorin Câmpeanu.

”Eu am o carieră didactică de 30 de ani. Poate să vină cel mai genial și cel mai bine intenționat tânăr cu activitate de cinci ani, dacă îl pun în competiție cu activitatea mea, de 30 de ani, în care sunt cumulative toate lucrurile, nu are nici cea mai mică șansă. Și asta nu este corect.

Și această condiție simplă, a se lua în calcul activitatea pe o perioadă limitată de timp, este cumva contestată în interiorul sistemului, dar mie mi se pare că este un minim. Trebuie mai mult decât atât. Și atunci, într-adevăr, titularizarea pe durată nedeterminată poate fi o soluție”, este de părere ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.