Mai mult decât o tragedie istorică, Titanicul este o poveste de viață în care atât eu, cât și voi, dragi cititori, ne putem regăsi adesea. Bucuriile, situațiile critice, suferința, iminența morții și relațiile interumane sunt aspecte care ne caracterizează existența. Dar deasupra tuturor primează Dragostea, care depășește granița palpabilă a fericirii efemere și a plăcerii de moment. Iubirea este exact așa cum o descrie părintele Savatie Baștovoi:
" Cu cât omul e mai plin de sine, cu atât iubirea lui este mai slabă. Cu cât atenția și interesul pentru propria mea persoană sunt mai vii, cu atât este mai moartă iubirea mea pentru celălalt. Toate se învârt în jurul meu, iar celălalt este încă un pretext de a mă împlini pe mine însumi."
" Cel ce iubește devine întru totul ca cel iubit, vorbind aceleași lucruri și mărturisind același crez. Bucuria lui este bucuria celuilalt și tristețea lor este comună. Pentru că sunt uniți în chip desăvârșit prin iubire, murind pentru sine și trăind în celălalt, fiecare purtând în sine chipul și glasul celui iubit, având același cuget și aceeași dorință."
La bordul vasului s-au aflat 2224 de oameni, fiecare cu un zbucium sufletesc și un foc arzător în inimă. Au existat oameni care au renunțat la viață de dragul celuilalt, au existat mame care au murit înghețate cu copilul la piept, au existat iubiri adevărate care au depășit moartea aceasta fizică. Esențial este faptul că în acel moment, când vasul se rupea în două și se scufunda în apa înghețată, mulți pasageri și-au adus aminte de existența lui Dumnezeu... Și au crezut.
Așadar, la 108 ani de la naufragiu, ce reprezintă pentru noi Titanicul? O poveste romantică, o tragedie maritimă sau un Răsunet?
Recomandările noastre
