Miliardarul a organizat un meci caritabil, imediat după revoluție, între Bayern Munchen și naționala de fotbal a Românei.
La începutul anului 1990, imediat după Revoluție, naționala României a împușcat doi iepuri. „Tricolorii”, care aveau să participe în vara acelui an la Campionatul Mondial din Italia, au început pregătirea pentru turneul final și au participat la două meciuri caritabile.
Mai întâi, reprezentativa lui Emeric Ienei a evoluat în Franța, cu Olympique Marseille. 30.000 de spectatori au participat la jocul câștigat de gazde cu 2-1. Însă, banii obținuți - nu se știe suma oficială - nu au ajuns niciodată în România. Apoi, în luna februarie, naționala a mers la Munchen pentru a juca împotriva lui Bayern.
Întâlnirea a fost aranjată de Ion Țiriac și avea o miză de 500.000 de mărci germane. Șeful delegației era la acea vreme Cornel Dinu, secretar de stat în Ministerul Sporturilor. „Procurorul” povestește în cartea autobiografică „Misterele lui Mister” șocul financiar pe care l-a reprezentat întâlnirea cu Țiriac.
„Cum am ajuns, marele om de sport și de afaceri mi-a dat 50.000 de mărci avans să le împart, ca diurnă, delegației. Și eram cam 30! Fiecăruia i-a revenit cam 1.500 de mărci. Sumă șocantă pentru oricine atunci. Chiar și pentru fotbaliști, care nu primiseră niciodată, pentru un joc în deplasare, nici pe departe, sume cu atâtea zerouri. Și când te gândești că generația din Mexic 1970 a avut acolo diurnă pe zi de 1,5 dolari!... Desigur, când au primit banii, mai toți din delegație și-au făcut semnul crucii: „Doamne, să fie primit!”, scrie Dinu.
Fostul antrenor vorbește despre succesul pe care îl avea la acea vreme Țiriac. Omul de afaceri dezvoltase turneul de tenis de la Stuttgart și era managerul lui Boris Becker. „Atunci, Ion Țiriac reprezenta un șoc al succesului, un exemplu de reușită pentru Germania, prin ceea ce adusese în tenis. Îl preluase pe Becker, care făcea furori, turneul de grand slam de la Stuttgart (n.r. - aici autorul face o greșeală. Turneul respectiv nu a fost de Mare Șlem), dar și echipa de Cupa Davis.
Și făcuse ca formația de Cupa Davis să primească din publicitate de la un milion de mărci pe acțiune la 30 de milioane! Tot acolo, crease lojile de exclusivitate plătite cu mii de mărci, în care protipendada Germaniei gusta de toate în mare lux.”
Dinu redă un interviu pe care Țiriac l-a acordat atunci unui post german de televiziune. Reporterul i-a reproșat românului că „a distrus austeritatea modestă și productivă a lumii germane prin prețul și luxul lojelor introduse în sălile de tenis ale Cupei Davis”.
Țiriac a parat lovitura, explicând că „Da, este adevărat! Dar numai astfel v-am învățat să trăiți cu adevărat și să câștigați. Pentru că v-am dat deoparte crenvuștii și cartofii pe care-i mâncați zilnic peste tot și, aducând șampanie, caviar și tot luxul în lojile pe care le-am creat, v-am învățat să trăiți, dar și să prosperați. Pentru că acolo se întâlnesc cei din elita Germaniei, se cunosc, discută și pun la cale afaceri din care țara voastră are numai de câștigat”.
Jocul de la Munchen, câștigat de bavarezi cu 2-1, n-a avut mare succes, pentru că în tribune au venit doar 4.000 de spectatori. O parte a banilor - 500.000 de mărci - au ajuns în România sub formă de mașini, faxuri, copiatoare și alte lucruri necesare la Federația Română de Fotbal.
Dinu vorbește și despre oamenii care lucrau alături de Ion Țiriac în acele vremuri. Fugiseră din țară în anii ‘80, alegând Germania. Fiind mai apoi preluați de Țiriac. Dan Chișu, fratele profesorului Chișu, secretarul lui Fănuș Neagu, Robert Răduță din Brașov și alți câțiva.
Șeful lor era tot din Brașov, ca și Răduță - Dan Petrescu... fost „shopis”, racolat de Securitate, ca mai toți care aveau un astfel de serviciu înainte de 1989, fusese implantat și el, după plecarea lui Pacepa în 1978, în străinătate. Iar acolo se lipise de Țiriac, poate nu întâmplător, ca responsabil cu serviciul de marketing.
Sunt voci autorizate care susțin că el a fost cel care a realizat, folosind imaginea lui Țiriac, boom-ul de încasări din publicitate prin care s-a revoluționat lumea tenisului. Dan Petrescu, ca și ceilalți din echipa sa, au venit repede în țară. Au intrat în afaceri și, firește, s-au descurcat”, scrie Cornel Dinu.